După 37 de ani, NASA a reactivat o componentă esențială de pe Voyager 1

Sonda Voyager 1 a fost pusă la treabă mai mult decât s-a întâmplat în ultimele trei decenii. Sonda a pornit cele patru propulsoare de traiectorie și asta după 37 de ani de pauză.

Oameni de știință și ingineri NASA responsabili de Voyager 1, împreună cu sonda, au avut o misiune grea. Acțiunea de-a reactiva populsoarele venea cu un bagaj imens de îndoieli. Propulsoarele de pe Voyager 1 au fost folosite pentru a determina capacitatea de orientare a sondei, folosind impulsuri de 10 milisecunde.

În prezent, sonda spațială Voyager 1 se află la 21 de miliarde de kilometri de Pământ. Altfel spus, de aproape 141 de ori distanța dintre Soare și Pământ. De fapt, Voyager 1 este singurul obiect făcut de om, și folosit de NASA, care a ajuns în spațiul interstelar, dincolo de sistemul nostru solar. Chiar și așa, încă mai sunt primite mesaje de la Voyager 1 chiar și la această distanță.

După trimiterea comenzilor, a durat 19 ore și 35 de minute pentru ca semnalul să ajungă la Voyager 1. Apoi, echipa NASA a trebuit să aștepte tot atât pentru a primi răspunsuri de la sondă. Astfel, după aproape patru decenii de pauză, propulsoarele fabricate de Aerojet Rocketdyne au fost puse la treabă și misiunea a fost de-un real succes.

Decizia NASA a venit după o perioadă în care Voyager s-a bazat pe propulosarele primare pentru a menține direcția. Totuși, consumul de energie a crescut pe măsură ce echipamentele s-au învechit. Acum, trecând la propulsoarele gândite pentru manevre de corectare a traiectoriei, folosite ultima dată în 1980 când a trecut pe lângă Saturn, inginerii spun că vor putea să prelungească durata de viață a lui Voyager 1 cu încă doi sau trei ani.

Voyager 1 e sonda care a trimis către Pământ cele mai bune imagini cu planete la care cercetătorii nu s-au uitat decât prin telescop. Sonda duce cu ea și un disc din aur placat cu diverse simboluri reprezentative pentru Terra.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Ars Technica