Cum e să trăiești ca pe Marte, fără să părăsești o secundă Pământul
Un grup de șase persoane au experimentat timp de opt luni viața pe Marte. Aceștia au fost ținuți într-o cupolă albă pe vulcanul Mauna Loa din Hawaii.
Un grup, numit HI-SEAS, a simulat cum ar arăta viața oamenilor, dacă ar trăi pe Marte, într-o misiune finanțată de NASA. Experimentul a pus șase oameni într-o cupolă albă, în Hawaii, care nu aveau voie să părăsească habitatul, decât dacă purtau costum spațial, iar totul a început în ianuarie. Acum, Laura Lark a vorbit cu cei de la The Verge și a povestit experiența prin care a trecut.
Laura este de profesie inginer de software și, înainte de a lua parte la experiment, a lucrat pentru Google timp de cinci ani. Ea a ajuns să facă parte din echipajul HI-SEAS printr-o cerere de candidatură. Toți au avut voie să ia doar două valize cu lucruri perisabile, nu alimente sau băuturi. Ea și-a luat o vioară, vopsele, creioane, hârtie și ață. Ea a fost specialistul în misiuni IT, așa că a fost responsabilă pentru păstrarea sistemelor legate de IT în mediul înconjurător.
Când avea probleme de rețea, le rezolva cu ajutor extern. Cum toate comunicațiile aveau o întârziere de 20 de minute, era destul de dificil să afle exact ce informații trebuie să trimită. Orice lucru neclar are un cost destul de mare în ceea ce privește timpul. Tânăra recunoaște că i-a fost cam greu să rupă orice legătură cu cei de pe Pământ și că nu a putut comunica direct cu familia ei. Cele 20 de minute reprezintă simularea întârzierii de comunicare a semnalelor radio care călătoresc de pe Marte pe Pământ. Implicit, mailurile vin greu, iar de apeluri vocale de pe Skype, de exemplu, nici nu era vorba.
[related]
Fiecare membru avea câteva sarcini, legate de rolurile pe care le-au primit când au fost aleși ca subiecți de studiu. Mare parte din ele s-au bazat pe lucrul în echipă și comunicare. Au existat și formulare pe care le-au completat pentru a descrie cercetătorilor cum se simțeau și măsurau astfel nivelul de stres. Mai departe, au existat și sarcini ca parte a simulării, pentru a le face viața acestora cât mai realistă, astfel încât să simtă că nu mai trăiesc printre pământeni.
Viața pe Marte e rutină, în mare parte
Fiecare a avut parte de muncă de teren geologică, unde au colectat date, le-au procesat și au scris rapoarte legate de rolurile specifice în săptămâna respectivă. După îndeplinirea sarcinilor, aceștia aveau timp liber pe care îl petreceau în ”societate” unul cu celălalt.
Laura spune că avea multe lucruri preferate pe care le făcea cu timpul ei liber. Cei șase urmăreau deseori filme și o dată pe săptămână exista și o noapte dedicată diferitelor jocuri. Pictionary era jocul preferat al echipei.
Momentul în care a „revenit” pe Pământ nu a fost cum și l-a imaginat. Deși spune că se aștepta să fie șocată când avea să iasă din acest mediu, lucrurile nu au stat chiar așa. Singura diferență pe care a resimțit-o a fost că fără costumele purtate „în spațiu”, care îi ofereau o vizibilitate redusă, ea a realizat că există mult mai multe detalii și culori pe Pământ.
„E puțin cam trist. A fost o oportunitate imensă și am luat parte la ea alături de alți oameni care gândesc ca mine. Este interesant acum că fiecare dintre noi, după ce am avut ocazia să învățăm atât de mult, ne continuăm viața obișnuită, prin construirea propriei noastre carieri”, spune Lark.