Epopeea Note 7 nu s-a încheiat: unii utilizatori încă nu s-au convins să renunțe la telefon
În mod surprinzător, mai există persoane care au în posesie un Galaxy Note 7, dar acele dispozitve vor fi bune doar de sunat la salvare și la serviciul clienți.
În ultimul trimestru din 2016, s-au înregistrat foarte multe explozii cauzate de Galaxy Note 7. Vârful de gamă al celor de la Samsung a fost retras de pe piață, s-a încercat relansarea sa cu o altă baterie, doar pentru a se conștientiza că problema nu s-a remediat. Soluția finală a implicat colectarea tuturor dispozitivelor din piață în speranța că orice alte explozii vor fi evitate pe viitor. Din păcate, nu toți utilizatorii de smartphone-uri Note 7 au fost suficient de responsabili încât să facă un drum până la cel mai apropiat magazin Samsung sau sediu al operatorului prin intermediul căruia au achiziționat terminalul. În acel set de circumstanțe, operatorii au fost nevoiți să apeleze la soluții creative pentru a forța returnarea aparatelor.
Conform Ubergizmo, în 2017 vorbim în continuare despre aceeași problemă. La finele lui 2016, trei dintre cei mai importanți operatori de telefonie din SUA au decis de comun acord să dezactiveze de la distanță funcția de telefon a smartphone-urilor Note 7 aflate încă în piață. La momentul respectiv, oficialii Verizon nu au fost de acord cu acea măsură. Motivul aparent era că nu vor să lase oamenii fără telefoane de sărbători.
În contextul în care aproximativ 4% dintre cele câteva milioane de smartphone-uri Galaxy Note 7 sunt în continuare în posesia utilizatorilor, Verizon a dat un comunicat de presă prin care a anunțat că dispozitivele în cauză nu vor mai putea iniția apeluri telefonice către alte persoane. Orice apel inițiat va fi redirecționat către serviciul clienți al Verizon unde veți fi rugați să vă duceți telefonul în cel mai apropiat magazin. Singurele apeluri ce vor mai fi permise vor fi cele către 911, echivalentul american al 112. Rămâne să vedem dacă și după implementarea acestei măsuri în următoarele zile, vor mai exista cei care vor să-și păstreze telefoanele Note 7.