Toyota vrea să lanseze cea mai mică mașină zburătoare și vine cu un plan ambițios
În ultima perioadă, tot mai multe companii de automobile vin cu propriul plan și design pentru viitoarea mașină zburătoare, iar cel mai recent competitor care se înscrie în această cursă este Toyota.
Pentru că o nouă companie renumită își anunță interesul în mașini zburătoare, ne putem aștepta ca în ultima perioadă să avem de a face cu tot mai multe dezvoltări ale acestui sector. Cele mai vechi proiecte pentru mașini zburătoare ne aduceau în prim plan o imagine clasică a acestor vehicule- complexitatea designului era dată doar de integrarea unor aripi în arhitectura unei mașini obișnuite. Însă acest efort cunoaște o nouă imagine în proiectul ambițios al companiei Toyota.
Călcând pe urmele Uber și Airbus și a altor companii mai mici (AeroMobil, PAL-V și SkyRunner), Toyota ne arată că își propune să modifice modul în care ne deplasăm zi de zi spre locul de muncă. Compania japoneză sponsorizează, cu o sumă de 350,000 de dolari, Cartivator, un grup local de voluntari entuziaști care și-au dedicat ultimii ani pentru a concepe propriul vehicul zburător, potrivit Digital Trends.
Această sumă de bani va fi întrebuințată în scopul achiziționării de componente și părți care să compună meșina zburătoare cu trei roți, care poartă denumirea Skydrive. Versiunea finală va avea o dimensiune de aproximativ 2,9 pe 1,3 metri și va putea acomoda un singur pasager.
Conceptul propus de Toyota ar putea fi cea mai mică mașină zburătoare din lume care le-ar permite deținătorilor să zboare și să aterizeze oriunde. Din câte aflăm, prin intermediul acelorași surse, primul zbor al acestei mașinării ar putea avea loc curând, în 2018, iar abia în 2020 ea va fi comercializată. Tot în acest an, mini-mașina Toyota va fi folosită pentru a aprinde făclia Olimpică, la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokio, din 2020.
Vehiculul se folosește de aceeași tehnologie precum cea integrată în drone pentru a-și lua zborul. Skydrive poate atinge o viteză maximă de 100 kmh și se va putea deplasa în zbor la o înălțime de 10 metri, fiind o modalitate inedită de a evita ambuteiajele de pe drum.