Tesla a depășit valoarea Ford, marcând interesul pentru mașini electrice
Sunt foarte multe motive să-ți dorești o mașină Tesla, dar nu se aștepta nimeni ca un astfel de producător să depășească valoarea la bursă a Ford.
Evaluarea activelor Ford la această oră este de 45,1 miliarde de dolari. Deși respectiva valoare este una surprinzător de generoasă, tocmai a fost depășită de Tesla. Producătorul cu câțiva ani de experiență are o valoare estimată de 47,8 miliarde de dolari. Raportul vine de la Bloomberg și include alte câteva statistici interesante.
Victoria celor de la Tesla în fața Ford vine într-o perioadă în care mulți sunt de părere că mașinile cu motorizare tradițională au în continuare un viitor luminos. Se pare însă că nu este cazul. Tesla a vândut în 2016 80.000 de autoturisme. Ford, al doilea cel mai mare producător american de autoturisme a comercializat în aceeași unitate de timp 6,7 milioane de unități. Cu toate acestea, când s-a tras linie, Tesla a ieșit în față.
Cu 25.000 de unități livrate în primul trimestru al acestui an, este evident că Tesla reușește cu pași mici să-și sporească capacitatea de producție. Această veste bună pentru Elon Musk s-a reflectat în creșterea cu 5% a valorii acțiunilor în mai puțin de 24 de ore. Investitorii au ajuns să aibă foarte multă încredere în promisiunile Tesla pentru anul în curs, iar acesta este și unul dintre motivele creșterii acțiunilor. Rămâne să vedem cât de eficientă va fi compania în a livra un număr important de autoturisme Tesla Model 3 până la finele lui 2017.
Victoria Tesla în fața Ford este una cel puțin ciudată, în contextul în care Ford produce autoturisme de 100 de ani, iar valoarea sa de la bursă este ancorată în performanțe foarte clare. ,,E pulversant modul în care o companie care are popularitatea globală și profunzimea Ford este brusc evaluată la mai puțin sau egal cu Tesla.” Dave Sullivan, un analist pentru AutoPacific a rezonat cu afirmațiile de uimire din industria auto la aflarea veștii.