Telefoane Samsung: Cinci modele de smartphone-uri pentru orice buget
Poți găsi pe internet zeci de telefoane Samsung pe care să le cumperi, însă e indicat să-ți setezi un buget pe care să-l urmezi, iar aici găsești câteva recomandări diverse.
Telefoanele Samsung sunt printre cele mai cunoscute pe piața smartphone-urilor, rivalizând îndeaproape cu produsele celor de la Apple. Sud-coreenii au reușit să creeze unele dintre cele mai bune telefoane din 2017, iar acesta nu e un caz singular. Flagship-urile lor rămân telefoane de referință și la ceva timp după lansare, când poți să-ți cumperi un smartphone cu specificații foarte bune la un preț rezonabil.
Mai jos avem o selecție de cinci telefoane marca Samsung pe care să le ai în vedere. Firește, ne orientăm către modelul de top al companiei, însă oferim și alternative de încredere pe care te poți baza.
Telefoane Samsung: Galaxy S8 și S8 Plus
Ambele modele sunt telefoane rezistente la apă și vin cu un design premium, care pune în evidență ecranul Infinity, cu raport de aspect de 18,5:9. Smartphone-urile se bazează pe procesorul Exynos 8895 octa-core, dar și pe 4GB de memorie RAM. Camera foto de 12MP realizează imagini foarte clare, numai bune de văzut pe ecranul cu rezoluție de până la 2960 x 1440 pixeli. Samsung Galaxy S8 poate fi găsit AICI, în timp ce pentru Samsung Galaxy S8 Plus poți găsi detaliile AICI.
Smartphone-uri Samsung: Galaxy A5 (2017)
Modelul Samsung Galaxy A5 (2017) a avut ocazia să ajungă și la noi în redacție, unde l-am testat și am scris despre el, review-ul fiind disponibil aici. Telefonul se adresează pieței mid-range, dar se îndreaptă ușor spre gama premium, atât prin design, cât și prin specificații. Ecranul Super AMOLED are diagonala de 5,2 inci și rezoluție Full HD, iar camera foto are un senzor de 16 megapixeli și filmează la 1080p. Procesorul octa-core de 1,8GHz și cei 3GB de memorie RAM nu te lasă la greu, indiferent de aplicațiile pe care vrei să le rulezi. Toate detaliile despre Galaxy A7 (2017) le găsești AICI.
Telefoane Samsung: Galaxy J3
Dacă vrei un telefon Samsung, dar nu ai câteva mii de lei de cheltuit pe cel mai nou model al companiei, te poți baza și pe un model precum Galaxy J3. Smartphone-ul are un preț mai mult decât rezonabil, dar are specificații care nu te lasă la greu. Telefonul are procesor quad-core, de 1,2GHz, și 1,5GB de memorie RAM. Ecranul Super AMOLED are rezoluție de 1280 x 720 pixeli, numai bună pentru diagonala de 5 inci, iar camera principală are senzorul de 8 megapixeli. Bateria are capacitatea de 2600mAh. Samsung Galaxy J3 este disponibil AICI.
Telefoane mobile Samsung: Galaxy Note 5
Dacă vrei un telefon cu preț rezonabil din seria Note, atunci modelul 5 este cel pe care ar trebui să-l ai în vedere. Acesta vine cu specificații de top, cum ar fi procesorul octa core de 1,5GHz+2,1GHz, dar și cei 4GB de memorie RAM. Ecranul cu diagonala de 5,7 inci este ideal pentru folosirea S pen-ului, iar camera foto vine cu un senzor de 16MP. Ai la dispoziție și alte funcții, cum ar fi cea de încărcare rapidă, pentru a te bucura la maximum de smartphone. Galaxy Note 5 are o reducere consistentă, de 27%, iar telefonul poate fi găsit AICI.
Telefoane Samsung: Galaxy S6
Samsung Galaxy S6 a trecut și el prin perioada în care a fost vârful de gamă al companiei; chiar dacă au apărut variante mai performante, asta nu înseamnă că modelul S6 este de neglijat. Acesta are un procesor octa-core, de 2,1GHz+1,5GHz, dar și 3GB de memorie RAM. Ecranul Quad HD Super AMOLED are diagonala de 5,1 inci și margini curbate, în timp ce camera foto are senzor de 16 megapixeli și f/1,9. Bateria are capacitatea de 2600mAh, iar prețul telefonului este acum destul de bun, fiind disponibil AICI.