Cum funcționează amenințarea cibernetică Adylkuzz: Sfaturi pentru noul atac informatic
Chiar dacă pericolul WannaCry pare să fi trecut, amenințarea Adylkuzz este reală, iar mai jos găsiți câteva sfaturi pentru noul atac informatic.
Noul atac cibernetic, denumit Adylkuzz, pare să fie mai periculos decât cel precedent, deoarece acest nou virus profită de o vulnerabilitate din Windows care le permite atacatorilor să creeze bani în forma unei monede virtuale.
WannaCry este un rasnomware care îți criptează datele și despre care am scris deja, însă Adylkuzz operează diferit. Acesta reușește să se ascundă de sistemele de protecție și îți folosește puterea de calcul a computerului pentru a genera bani. În plus, atacatorii blochează protocolul vulnerabilității, pentru a se asigura că sunt singurii care pot beneficia de pe urma acestui virus, chiar dacă altă grupare ar vrea să lanseze un atac cibernetic asemănător.
Cum îți dai seama că ești afectat de noul atac informatic
Dacă ai suspiciuni cu privire la noul atac informatic, este destul de simplu să-ți dai seama dacă ai fost afectat. Din cauza modului în care funcționează Adylkuzz, folosind resursele calculatorului pentru a genera monedă virtuală, vei ajunge în situația în care PC-ul se va mișca din ce în ce mai greu. Procesorul ajunge să fie folosit la capacitate maximă de virus, astfel că celelalte aplicații pe care vrei să le rulezi vor întâmpina dificultăți.
Sfaturi pentru noul atac informatic: cum scapi de virusul Adylkuzz
Există și câteva sfaturi pentru noul atac informatic, astfel încât să fii sigur că PC-ul tău nu este afectat. În primul și în primul rând, ca metodă de prevenție, este important ca Windows-ul tău să fie actualizat la zi. Virusul folosește o vulnerabilitate dintr-o versiune anterioară a sistemului, dar dacă ai Windows 10 și faci toate update-urile recomandate în prezent de Microsoft, nu vei avea probleme.
Dacă ai o altă versiune de Windows, afișată între cele de mai jos, poți da click pe oricare dintre linkuri pentru a descărca update-ul necesar sistemului tău. Fiecare link este direct, astfel că imediat după apeși, update-ul se va descărca în browser și vei putea să îl instalezi manual, ulterior.
- Windows Server 2003 SP2 x64,
- Windows Server 2003 SP2 x86,
- Windows XP SP2 x64,
- Windows XP SP3 x86,
- Windows XP Embedded SP3 x86,
- Windows 8 x86,
- Windows 8 x64
Un alt sfat general cu privire la acest nou virus este să folosiți doar versiuni actualizate de software. Nu vorbim aici doar de Windows, ci și de alte aplicații, mai ales de antivirus, dacă folosiți o soluție dedicată și nu vă bazați pe Windows Defender. Aplicațiile neactualizate sunt cele mai vulnerabile.
În continuare, puteți urmări modul în care se propagă WannaCry pe internet, deoarece calculatoarele din întreaga lume sunt infectate de acest ransomware.