Scaunele autonome, noul ajutor în aeroporturi pentru persoane cu dizabilități
Cei de la Panasonic au implementat primele scaune cu rotile autonome într-un aeroport în încercarea de-a facilita transferul între porți și transportul în aeroport.
Nu ar trebui să mai fie o surpriză pentru nimeni că japonezii sunt foarte avansați tehnologic și fac tot posibilul să eficientizeze multe etape ale vieții cotidiene. Tocmai din acest motiv, Panasonic a colaborat cu operatorul japonez de telefonie NTT pentru face viața mai ușoară celor care navighează prin aeroportul Haneda din Japonia.
O primă manifestare a acestui proiect s-a reflectat într-un set stufos de scaune cu rotile autonome dedicate persoanelor cu handicap și nu numai. Toți cei care vor să ajungă repede dintr-un colț în altul al aeroportului se pot așeza pe scaun și, printr-o aplicație de mobil, își pot defini destinația. Scaunul va face tot posibilul să găsească cel mai scurt traseu și, fără nici o intervenție suplimentară din partea utilizatorului, să te ducă la poarta de îmbarcare.
Mai multe scaune se pot deplasa autonom în tandem pentru a transfera mai mulți membri ai unui grup sau ai unei familii. La încheierea cursei, scaunele se vor regrupa automat și, dacă e nevoie, se vor deplasa la stațiile de încărcare, micșorând presiunea pe angajații aeroportului. În mod previzibil, scaunele cu rotile autonome sunt dotate cu senzori pentru a evita coliziunile.
Din același program experimental implementat la aeroportul Haneda din Japonia vor face parte aplicații de mobil ce vor facilta traducerea semnelor și mesajelor de pe diversele panouri din incintă. Un sistem automat de analiză a mulțimilor ar trebui să faciliteze evitarea congestionării traficului prin mutarea angajaților unde este cazul. Până și persoanele nevăzătoare ar trebui să aibă de câștigat din nou mecanism, deoarece vor fi introduse mai multe difuzoare pentru semnalizarea zonelor din aeroport.
Momentan, întregul proiect se află într-o fază experimentală care se va încheia în martie 2018.