05 ian. 2017 | 07:40

Samsung Notebook 9 este un notebook de 15 inci absurd de ușor

ACTUALITATE
Samsung Notebook 9 este un notebook de 15 inci absurd de ușor

Samsung a creat din totdeauna câteva portabile atrăgătoare încărcate de inovații, dar noul Samsung Notebook 9 te lasă cu gura căscată când vine vorba de greutate.

Este ciudat și nenatural să pui mâna pe un laptop de 15 inci și să crezi că este de jucărie. Exact asta au pățit însă la CES 2017 cei care au încercat să interacționeze cu cel mai nou portabil al celor de la Samsung. Creația din imaginea de mai sus are doar 980 de grame, cu câteva grame peste MacBook-ul de 12 inci al celor de la Apple, în contextul în care vorbim de o diagonală cu 3 inci mai mare.

Noul sistem portabil Notebook 9 joacă în altă ligă, iar efortul celor de la Samsung pentru a atinge această performanță este unul evident. La prima vedere, pare de jucărie, dar nu este. Greutatea redusă a fost posibilă printr-o combinație dintre un design foarte compact și utilizarea pentru cea mai mare parte a carcasei a unui aliaj de magneziu care este și foarte andurant pe termen lung.

Partea de procesare a Samsung Notebook 9 include cele mai noi procesoare intel Core i7 de generația a șaptea cu 8GB DDR4. Fără o placă video dedicată, cea mai atrăgătoare variantă a acestui sistem este și cea mai ușoară. Opțional, pentru un pic de gaming și mai mult zvâc, există același sistem într-o versiune cu un GPU NVIDIA 940MX, dar acesta din urmă vă va costa aproximativ 250 de grame în plus la cântar.

Panoul folosit la realizarea sistemului este un Full HD 1080p de 15 inci, dar se vede atât de bine încât uitați rapid că v-ați fi dorit un ecran HiDPI 2K. Nici măcar la conectică nu faceți compromisuri, având pe laterale două porturi USB 3.0, un port USB 2.0 și un HDMI de dimensiuni standard. Pentru încărcare, Samsung Notebook 9 folosește un port USB Type C. Respectiva mufă înseamnă că-l puteți încărca și folosind încărcătorul de la telefon, dar este recomandabil să vă orientați către adaptorul de 45W inclus în pachet care va duce bateria sistemului la 100% în 80 de minute.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele