11 sept. 2017 | 15:22

Revoluția în educație: generațiile viitoare vor fi școlite de roboți

ACTUALITATE
Revoluția în educație: generațiile viitoare vor fi școlite de roboți

În mai puțin de 10 ani, profesorii vor fi înlocuiți de roboți, după cum afirmă fostul directorul al uneia dintre cele mai influente școli din Marea Britanie.

În viitorul nu foarte îndepărtat, profesorii care inspiră și devin modele de urmat vor fi, mai degrabă, mașini inteligente, care vor schimba lumea pentru totdeauna. În decurs de 10 ani, o revoluție tehnologică va îndepărta noțiunile învechite asupra educației, iar cadrele didactice își vor pierde rolul tradițional și vor deveni asistenți la ora de curs.

Profesorii vor administra echipamentele, vor ajuta copiii atunci când este necesar și vor menține disciplina, timp în care cunoștințele vor fi predate de computere dotate cu inteligență artificială.

”Toată lumea va avea cel mai bun profesor, care se poate mișca cu viteza cursantului. Sunt echipamente care se adaptează la nevoile individului. Vor asculta [și înțelege] vocile cursanților, vor analiza fețele lor și le vor studia la fel cum face orice profesor talentat și dedicat muncii sale”, susține Anthony Sheldon, fost director al Colegiului Wellington, potrivit The Independent.

În viitoarele săli de clasă, fiecare copil va progresa în ritmul lui propriu și nu vor exista cursuri stabile pentru toți studenții. Asta pentru că predarea, efectuată de mașini sensibile emoțional, ar fi foarte personalizată. Întrebat dacă el sugerează că mașinile vor înlocui rolul didactic al profesorilor, Anthony a răspuns că, din nefericire, se va întâmpla și asta.

Dacă ți se pare mult prea futurist ce spune Sheldon, se prea poate. El este în plină campanie de promovare a cărții sale: „The Fourth Education Revolution”, care urmează să fie publicată la începutul anului viitor. Atinge însă câteva puncte care vor fi confirmate sau infirmate doar de viitorul următorilor ani.