Primul Vespa electric este visul oricărui hipster ecologist

Primul Vespa electric este visul oricărui hipster ecologist

Se discută de mult timp despre posibilitatea unui scuter Vespa electric, dar se pare că visul respectiv este foarte aproape de a se materializa.

Scuterele Vespa au o valoare sentimentală foarte mare pentru pasionații de design și pentru cei facinați de cultura italiană. Se pare însă că, deși vor fi în continuare definite prin linii clasice de design, vor face tranziția la o motorizare electrică. Majoritatea companiilor producătoare de mașini cochetează cu modele electrice sau hibride, era doar o chestiune de timp până când să vedem aceleași principii implementate de  către producătorii de scootere și motociclete.

În ceea ce-i privește pe cei de la Vespa, se știe de mult că au cochetat cu ideea realizării unui scuter electric. Primul concept a fost făcut public în urmă cu aproximativ un an, dar la momentul respectiv nu aveam nici o idee vizavi de momentul în care ar urma să devină produs de serie.

Piaggio, compania mamă a celor de la Vespa a confirmat că în 2018 ne vom putea achiziționa cu toții un scooter electric cu același design iconic pe care l-am văzut în anii trecuți. Intitulat Vespa Elettrica, creația a fost definită în materialele oficiale de promovare ca fiind ”o operă de artă contemporană cu o inimă tehnologică”.

Bolidul va avea o autonomie de 100 kilometri per încărcare. În mod evident, valoarea respectivă va varia un pic în funcție de stilul de condus, dar ar trebui să graviteze în jurul acelei cifre. Puterea motorului, în funcție de accelerație, va varia între 2 și 4kW. În teorie, ar trebuie să fie mai sprinten și mai capabil din punctul de vedere al accelerării comparativ cu un scooter al cărui motor are 50 centimetri cubi.

Bateria folosită este de tip litiu-ion, iar încărcarea se realizează de la o priză obișnuită folosind cablul de alimentare din torpedou. În patru ore se încarcă de la zero la 100%. Scuterul Vespa Elettrica va fi disponibil într-un singur finisaj argintiu cu reflexii metalice. Nu știm momentan care va fi prețul de achiziție.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI