07 feb. 2017 | 22:00

Patru dintre cei mai mari constructori auto din lume vs Tesla: pe cine pariați?

AUTO
Patru dintre cei mai mari constructori auto din lume vs Tesla: pe cine pariați?

Suntem doar la început de 2017, an care se anunța plin de suprize din punct de vedere al pieței auto. An care începe cu o veste interesantă: patru dintre cei mai mari și influenți producători auto din lume plănuiesc, pe bătrânul continent, un vast sistem de stații de încărcare a mașinilor electrice.

[related]

Poate nu vi se pare spectaculos, dar ideea ar putea schimba raportul de forțe în Europa. BMW, Daimler (deținătorul mărcilor Mercedes-Benz sau Smart), Volkswagen (Audi, Porsche, Lamborghini sau Bentley) și Ford (Lincoln) investesc în acest moment în ceea ce numesc… stațiile viitorului.

Vi se pare că lipsește cineva? Aveți dreptate, nici un cuvânt despre inovatorul în acest domeniu, producătorul Tesla.

Ei bine, aceste stații sunt gândite să fie de două ori mai puternice, însă și pe un alt sistem. Asta înseamnă că nici o creație Tesla nu se poate folosi de ele. Ce e mai grav, este că producătorul independent nu plănuiește convertirea mașinilor sale. Dacă ești proprietarul unui Tesla parcă simți că ceva nu e în regulă.

Noul sistem poartă numele The Combined Charging System (CCS) și se vrea a fi noul și unicul standard pentru vehiculele acționate electric (luați ca exemplu standardizarea aparatelor electrocasnice dintr-o gospodărie).

Cele mai recente stații CCS din America au o putere de 50 de kw, stațiile Tesla Superchargers ajung la 145 de kw, iar a treia variantă, folosită de producătorii japonezi (CHAdeMO), este limitată la 100 de kw. Și iată bomba! Noul sistem de încărcare construit de cei patru giganți auto ar putea ajunge la 350 de kw.

Au apărut deja și alte companii interesate de noua stație CCS: Hyundai, General Motors (Chevrolet, Buick, Cadillac, GMC) și FCA (Fiat Chrysler, dar și Dodge, Ram, Jeep și Alfa Romeo).

Planul constă în construirea, în 2017, a cel puțin 400 de astfel de stații în Europa și atingerea unui număr de câteva zeci de mii până în 2020. Dacă facem o comparație, Tesla are, la această oră, mai puțin de 300 de stații în Europa.

Sunt din ce în ce mai multe mașini electrice de pe străzi, așa că o standardizare ar putea însemna un monopol cu greutate.

Ideea e că nu numai că Tesla nu-și permite o investiție de acest gen, dar nu-i vedem rostul, mai ales din punct de vedere economic. Ceea ce trebuie să știți, este că Tesla a semnat un contract pentru aderarea la noul sistem deși, în acest moment, nici unul dintre produsele firmei nu este compatibil.

În concluzie, Tesla pare să intre, poate fără voia sa (dar cu încăpățânare) într-o luptă pentru prima poziție pe piață mașinilor electrice. Pe de altă parte, proiectul celor 4 mari producători auto are legătură cu stațiile viitorului, motiv pentru care ne temem că lupta va fi una aprigă, dar de urmărit în lunile ce vin.

Andrei Cristian este redactor-șef, Cars.ro. Pasionat de tot ce înseamnă mașini, perfecționist. vezi toate articolele