Netflix devine interactiv: copiii decid cum li se termină povestea de pe ecran
Netflix este cel mai popular serviciu de streaming de pe întregul mapamond și tocmai a beneficiat de o actualizare foarte importantă.
În ultimele luni, au început să circule online tot mai multe zvonuri legate de experimentele Netflix referitoare la conținut interactiv. Mulți s-au întrebat cum ar putea funcționa un film de pe serviciul de streaming transformat într-un mini-joc, iar acum avem răspunsul. Noul sistem este intitulat branching narratives și se traduce prin posibilitatea privitorului de a alege cum evoluează anumite aspecte ale poveștii de pe ecran. Ai până și posibilitatea de a alege dintre mai multe finaluri alternative.
Având în vedere că nu este foarte ușor să realizezi astfel de conținut video, momentan este disponibil un singur film de animație în noul format, urmând să mai vedem alte două în lunile ce urmează. Având în vedere că micuții au predispoziția de a transforma totul într-o joacă, Puss in Boots: Trapped in an Epic Tale este primul lung metraj în care poți alege evoluția poveștii. Acesta a fost realizat în colaborare cu DreamWorks Animation, include 13 povești diferite și două finaluri. Filmul este disponibil începând de astăzi pe Netflix în fiecare colț al lumii.
Pe 14 iulie va fi premiera celui de-al doilea film cu final neașteptat – Buddy Thunderstruck: The Maybe Pile. În prima parte a lui 2017 va ajunge pe platforma online cel de-al treilea film interactiv – Stretch Armstrong: The Breakout. Pentru că acest tip de conținut este destul de diferit față de conținutul obișnuit de pe Netflix, cel puțin în faza incipientă a proiectului, sistemul va fi compatibil doar cu majoritatea TV-urilor care includ nativ Netflix și cu cele mai noi terminale iOS – iPhone și iPad. Aceleași filme nu vor fi interactive pe Apple TV, smartphone-uri și tablete cu Android sau pe site-ul Netflix.
Rămâne să vedem dacă ideea de filme interactive se va extinde și la conținut pentru adulți, deși este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, deoarece noi nu vrem să muncim pentru a ne uita la filmul sau serialul preferat.