21 iun. 2017 | 14:00

Cu Microsoft Dictate vei putea să îți dictezi documentele Word

ACTUALITATE
Cu Microsoft Dictate vei putea să îți dictezi documentele Word

Microsoft Dictate este cel mai nou proiect realizat de divizia independentă Microsoft Garage și are mari șanse să îți facă viața mai ușoară în Office.

Există foarte multe aplicații care facilitează transpunerea unui text vorbit în scris. Conceptul de voice-to-text are câteva decenii, dar abia acum reușește să fie cu adevărat util într-o varietate foarte mare de scenarii. În definitiv, precizia necesară pentru dictarea unui document trebuie să fie semnificativă pentru o aplicație software, iar această tehnologie nu era foarte bine pusă la punct în urmă cu 10 ani.

Windows 10 a inclus încă de la prima versiune a sistemului de operare un algoritm elaborat de transpunere a cuvintelor vorbite în text. Mult mai eficient decât acela și optimizat pentru aplicațiile din Office este Microsoft Dictate. Acesta operează ca un add-in pentru Word, Outlook sau PowerPoint și folosește tehnologia de recunoaștere a discursului din asistentul virtual Cortana. În doar câteva momente, în loc să tastezi un text, îl poți dicta și va apărea pe ecran.

Dacă nu ai încercat vreodată să folosești software-ul Nuance Dragon, oferta celor de la Microsoft este una cât se poate de atractivă. Ca referință, până și Google a introdus anul trecut posibilitatea dictării de text în Docs.

Ca funcționalitate, din start sunt suportate mai mult de 20 de limbi străine în Microsoft Dictate. Afirmații simple precum Delete, New Line – Linie nouă sau Stop Dictation – Oprește dictatea funcționează exact cum te-ai aștepta. În teorie, există o serie de unelte care te ajută să corectezi textul de pe ecran fără să pui mâna pe mouse, dar acestea trebuie experimentate pentru a-ți da seama de utilitatea lor.

Același sistem Dictate este ancorat într-un mecanism elaborat de traducere în timp real. Poți dicta un text în spaniolă și el apare pe ecran în franceză. Pornind de la aceasăt premisă, cele 20 de limbi suportate nativ de noul serviciu pot fi traduse în peste 60 de limbi.

Microsoft Dictate este compatibil cu versiunile de Office pe 32 și 64 de biți și are nevoie de minim Windows 8.1 ca sistem de operare. Pentru a-l descărca, folosiți acest link. 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele