03 nov. 2017 | 18:24

Lenovo a devenit cel mai mare producător de PC-uri, după o achiziție

ACTUALITATE
Lenovo a devenit cel mai mare producător de PC-uri, după o achiziție

Compania Lenovo a devenit relevantă în piață în momentul în care a pus mâna pe divizia de sisteme a IBM, iar acum a mai făcut o investiție importantă.

Deja de câțiva ani, piața de PC-uri s-a aflat într-o scădere constantă a vânzărilor. Smartphone-urile și tabletele au făcut o treabă foarte bună în a descuraja utilizatorii obișnuiți să-și mai schimbe laptopul sau desktopul din confortul căminului. Cu toate acestea, există în continuare o competiție acerbă în acest domeniu, mai ales când vine vorba de ocuparea primelor poziții.

HP și Lenovo au concurat pentru primul loc în piața de PC-uri în ultima perioadă, dar se pare că Lenovo a ajuns într-un punct în care nu mai poate fi detronată.  Pentru a se asigura de acest lucru, a achiziționat o cotă majoritară în divizia de PC-uri a Fujitsu, un brand foarte popular într-o zonă importantă din Asia. În plus, deciziile insipirate la nivelul conduceri au facilitat o creștere constantă a încasărilor Lenovo din 2015 și până în prezent.

Conglomeratul Fujitsu ”s-a spart” în urmă cu câțiva ani, când CEO-ul de la acea vreme a decis că ar fi bine să separe diviziile profitabile de cele care generau pierderi sau erau foarte aproape de a ajunge pe minus. Din divizia de PC-uri, Lenovo a finalizat în urmă cu câteva zile achiziția a 51% din active cu 157 milioane de dolari. Suma a fost achitată în numerar, nu în acțiuni sau alte forme.

Ca parte componentă a contractului semnat între cei doi giganți, Lenovo s-a mai angajat la câteva cheltuieli. În prima fază va fi vorba de o infuzie de capital de 22 de milioane de dolari, la care se mai adaugă alte 112 milioane investite în proaspăta achiziție până în 2020. Valorile menționate se adaugă peste cele 157 de milioane de dolari.

Această cheltuială semnificativă din parte boardului Lenovo a fost făcută publică după ce HP a anunțat la începutul acestui an că se află pe prima poziție în clasamentul comercianților de desktopuri și laptopuri. Cel mai probabil, la publicarea următoarelor rezultate financiare, pe prima poziție în top va reveni Lenovo.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele