28 mart. 2017 | 07:16

S-a lansat iOS 10.3: care sunt toate noutățile introduse de Apple

ACTUALITATE
S-a lansat iOS 10.3: care sunt toate noutățile introduse de Apple

După o lungă serie de zvonuri referitoare la cea mai nouă iterație de iOS, firmware-ul iOS 10.3 s-a lansat oficial pentru iPhone și iPad.

iOS 10.3 s-a aflat timp de câteva luni în beta. Se pare însă că cei de la Apple au finalizat în sfârșit procesul de finisare, iar actualizarea a fost lansată în urmă cu câteva ore pentru toți utilizatorii de iDevice-uri. Dacă nu ați primit încă o notificare referitoare la acest update, o puteți instala forțat din Configurări – General – Actualizare Software sau Software Update.

Vă puteți aștepta la un download de aproximativ 600MB, iar pentru instalarea lui aveți nevoie de cel puțin 50% baterie. Din experiența mea, instalarea actualizării durează mult mai mult ca de obicei, procesul ajungând chiar și până la 50 de minute pe un iPad Air 2. Motivul principal pare a fi tranziția la un nou sistem de fișiere – APFS. În orice caz, întreaga listă de noutăți introduse în iOS 10.3 poate fi analizată în tihnă mai jos.

iOS 10.3 introduce noi funcționalități, inclusiv posibilitatea de a localiza căști AirPods utilizând aplicația “Găsire iPhone” și mai multe moduri de a utiliza Siri cu aplicații de plată, de comandă a curselor și ale producătorilor auto.

Găsire iPhone

  • Vizualizați localizarea curentă sau ultima localizare cunoscută a căștilor dvs. AirPods
  • Redați un sunet pe una sau pe ambele căști AirPods pentru a facilita găsirea acestora

Siri

  • Posibilitatea de a efectua plăți și de a verifica starea facturilor cu aplicațiile de plată
  • Posibilitatea de a face rezervări cu aplicațiile de comandă a curselor
  • Posibilitatea de a verifica nivelul combustibilului mașinii, starea blocării încuietorilor, aprinderea luminilor și activarea claxonului cu aplicațiile producătorilor auto
  • Scoruri și statistici sportive de cricket pentru Indian Premier League și International Cricket Council

CarPlay

  • Scurtături în bara de stare pentru accesarea ușoară a ultimelor aplicații utilizate
  • Ecranul “În redare” din Apple Music oferă acces la lista “Urmează” și la albumul melodiei aflate în redare
  • Liste de redare curatoriate zilnic și noi categorii muzicale în Apple Music

Alte îmbunătățiri și corecturi

  • Închiriați o singură dată filmele iTunes și vizionați-le pe toate dispozitivele dvs.
  • O nouă vizualizare unificată în Configurări pentru informațiile contului, configurările și dispozitivele asociate ID-ului dvs. Apple
  • Prognoze meteo orare în aplicația Hărți folosind 3D Touch pe temperatura curentă afișată
  • Posibilitatea de a căuta “mașina parcată” în aplicația Hărți
  • Aplicația Calendar oferă posibilitatea de a șterge o invitație nedorită și de a o raporta drept spam
  • Posibilitatea de a declanșa în aplicația Locuință scenarii utilizând accesorii cu butoane și comutatoare
  • Posibilitatea de a verifica în aplicația Locuință nivelul de încărcare a bateriilor accesoriilor
  • Compatibilitatea aplicației Podcasturi pentru 3D Touch și un widget în secțiunea Astăzi pentru accesarea emisiunilor actualizate recent
  • Emisiunile sau episoadele podcasturilor pot fi partajate în aplicația Mesaje cu funcționalități complete de redare
  • Corectează o problemă care putea împiedica afișarea localizării dvs. curente în aplicația Hărți după resetarea opțiunilor referitoare la localizare și intimitate
  • Îmbunătățiri ale stabilității VoiceOver pentru aplicațiile Telefon, Safari și Mail

Pentru informații despre conținutul de securitate al actualizărilor software Apple, vizitați acest site web:

https://support.apple.com/ro-ro/HT201222

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele