Infini Tea Table, mesele inteligente create de un român care te fac să te pierzi în infinit [INTERVIU]

FEATURE
Infini Tea Table, mesele inteligente create de un român care te fac să te pierzi în infinit [INTERVIU]
17 feb. 2017 | 14:34

În era smartphone-urilor, smartwatch-urilor, tabletelor și a căștilor wireless, una dintre cele mai mari probleme este autonomia scăzută. Atârnăm mereu pe lângă pereți, cu capetele sucite în jos, către prize, temători că dispozitivele noastre vor ceda și ne vom pierde conexiunea cu lumea. Cum prizele sunt mereu în locuri destul de greu accesibile, senzația că ar putea suna cineva și că ai pierde un apel important cât timp telefonul se încarcă e suficientă pentru a crea un nivel considerabil de anxietate. Un român reușește să rezolve această problemă și să aducă un plus de culoare în orice sufragerie sau în orice sală de așteptare prin mesele Infini Tea Table. 

[related]

Lucian Nicorici este student la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine (FILS) din cadrul Universității Politehnice din București. Sătul să stea legat de prize și să-și caute cablurile USB prin casă, s-a gândit ”ce ar fi să ai porturi USB în mobilă, în masă, și din una în alta” a ajuns la Infini Tea Table. Mesele Infini Tea Table au câte două porturi USB ascunse în una dintre margini și se conectează la priză cu ajutorul unui cablu lung. Poți încărca telefoane sau tablete, iar unul dintre porturi este compatibil cu standardul Fast Charge (2A).

Dar mesele nu sunt inteligente doar pentru că sunt capabile să-ți încarce dispozitivele smart. În centru, sub un strat gros de sticlă, se află o bandă cu LED-uri care poate fi controlată prin telefon sau printr-o telecomandă specială și care creează un efect cu totul și cu totul deosebit. Cu ajutorul unui sistem de oglinzi, LED-urile colorate din centrul mesei dau impresia că ai privi spre infinit, o iluzie optică impresionantă, având în vedere că blatul meselor măsoară doar câțiva centimetri grosime.

Lucian achiziționează mese simple de la un producător de mobilier și le modifică acasă, dar și la un atelier de tâmplărie, transformându-le în obiecte practice și deosebite. Scobește cu atenție în blat, montează o oglindă în spațiul creat, lipește o bandă de LED-uri pe margini și deasupra pune un strat din sticlă modificat special astfel încât să reflecte spre cealaltă oglindă lumina. ”La sticlă am lucrat destul de mult pentru a găsi soluția perfectă. Când LED-urile sunt închise, sticla este complet neagră. O masă completă îmi ia în jur de trei sau patru ore, în funcție de cum mă mișc”, spune el.

Benzile LED care își schimbă culoarea și intensitatea luminoasă le achiziționează din China și sunt de două tipuri – unele pot fi controlate cu o telecomandă radio specială, iar altele funcționează cu ajutorul unor aplicații de smartphone, lucru care permite și niște jocuri de lumini mai complexe, cum ar fi pulsarea pe ritmul muzicii.

Acum, cine se uită la mesele Infini Tea Table realizate de Lucian nu realizează că este vorba de munca ”part-time” (după cum spune chiar el) a unui student la Inginerie, dar nu așa au stat lucrurile chiar de la început. ”Prima masă a fost oribilă. A ieșit execrabil, atât de prost încât l-am sunat pe omul căruia i-am vândut-o, după ceva timp, și i-am oferit o altă măsuță gratuit”, explică el.

Lucian a primit cereri de la diverse persoane care voiau ca mesele să integreze și difuzoare sau sisteme de încărcare wireleess dar, pentru moment, tânărul nu vrea să complice procesul de fabricație mai mult decât este nevoie. În schimb, el poate integra logo-uri în centrul mesei, pentru a personaliza mesele. Planul său este să meargă la diverse afaceri în care sunt săli de așteptare, cu logo-urile direct integrate, pentru a-și prezenta produsele.

”Cu toate că sunt la facultatea de inginerie, nu văd acest proiect ca pe un masterpiece al ingineriei, ci ca pe o inițiativă antreprenorială pe care vreau să o dezvolt. Îmi fac și licența pe baza acestui proiect, printr-un plan de afaceri. Am vrut să-mi arată mie că pot face ceva și să le arate și altora că pot face ceva”, a explicat el.

Mesele vor fi disponibile curând pe platforma eMAG și Lucian plănuiește să ajungă să le comercializeze și plan internațional. ”Vreau să arăt magia asta cât mai multor persoane”, explică el. Pe viitor, el vrea să-și dezvolte propriul atelier în care să-și realizeze propriul mobilier, dar și alte lucruri ”care ar putea face viața mai confortabilă în secolul în care trăim”. Mesele Infini Tea Table pot fi găsite aici, sau pe pagina de Facebook Infini Tea Table.