22 oct. 2017 | 16:01

Google Pixel 2 va fi o investiție bună pe termen lung, dacă ții la securitatea datelor

ACTUALITATE
Google Pixel 2 va fi o investiție bună pe termen lung, dacă ții la securitatea datelor

Motivul principal pentru care merită să te orientezi către un telefon Pixel sau Nexus este dat de viteza cu care beneficiezi de actualizări, iar Google Pixel 2 este cel mai privilegiat.

Posesorii de terminale cu Android trebuie să accepte două compromisuri pe viață. Primul constă în viteza lentă cu care beneficiezi de actualizări, iar al doilea are legătură cu faptul că nici un smartphone cu Android de până acum nu a avut parte de actualizări mai mult de doi ani. Nu contează dacă vorbim de un Galaxy Note 8 de 1000 de euro sau de un Pixel de anul trecut de 500 de euro.

Prima excepție de la regulă pe marginea acestui subiect a venit de la Google și vizează recent dezvăluitele Pixel 2 și Pixel 2 XL. Google s-a rezumat în trecut la a promite doi ani de actualizări pentru terminalele realizate in-house (Pixel și Pixel XL) sau pentru cele create prin programul Nexus. Google Pixel 2 și Google Pixel 2 XL vor face saltul până la trei ani.

Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut pe pagina de support a Google și reprezintă un motiv foarte important de achiziție. În plus, este o dovadă a încrederii semnificative pe care gigantul din Mountain View o are în noile sale aparate. E ca și cum, acest gest îți confirmă faptul oficialii companiei americane au încredere că poți folosi acest smartphone cel puțin trei ani.

Telefoanele Google Pixel lansate anul trecut beneficiază doar de trei ani de actualizări de securitate, în cazul în care sunt descoperite vulnerabilități importante. Pixel 2 va avea parte atât de patch-uri de securitate, cât și de actualizări de funcționalitate care îți vor face viața mai ușoară pe întreaga perioadă.

Nici un alt producător de telefoane nu a făcut promisiuni similare în trecut și este foarte puțin probabil ca acest lucru să se întâmple prea curând. Giganți precum Samsung sunt de opinia că actualizările regulate pe o perioadă lungă de timp s-ar putea să te descurajeze să-ți mai schimbi smartphone-ul de top în fiecare an sau la maximum doi ani distanță.
google-pixel-2-os-update-640x246

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele