26 oct. 2017 | 08:00

De unde vine teama de păianjeni, șerpi și alte animale

ACTUALITATE
De unde vine teama de păianjeni, șerpi și alte animale

Există puțini oameni care nu au tremurat măcar o dată la gândul că un păianjen se mișcă pe brațul lui, oricât de mic și inofensiv ar fi el.

În țările dezvoltate, până la 5% din populație e afectată de o adevărată fobie de păienjeni sau șerpi. Până acum nu a fost clar de unde provine această teamă, larg răspândită în lume. În timp ce unii oameni de știință presupun că această teamă este învățată din mediul în care trăim, de când suntem mici, alții presupun că este înnăscută.

Studiile anterioare cu copii au testat doar dacă aceștia văd păianjenii și șerpii mai repede decât animalele sau obiectele inofensive, nu și dacă au o reacție fiziologică directă la frică. Oamenii de știință de la Institutul Max Planck din Leipzig și Universitatea Uppsala din Suedia au făcut recent o observație crucială. Chiar și la sugari se declanșează o reacție de stres atunci când văd un păianjen sau un șarpe. Încă de la vârsta de 6 luni, când bebelușii nu pot merge și nici nu au ocazia să afle că unele lucruri sunt periculoase, ei reacționează.

Interesant este că studiile spun despre copii că nu asociază imaginile cu rinoceri, urși sau alte animale teoretic periculoase cu frică. Motivul pentru această reacție specială de a vedea păianjeni și șerpi se datorează coexistenței acestor animale potențial periculoase cu oamenii și strămoșii lor de peste 40 până la 60 de milioane de ani. Deci mult mai mult decât cu mamiferele periculoase de astăzi. Reacția care este indusă de la naștere, ar fi putut fi încorporată în creier pentru o perioadă evolutivă de lungă durată.

„Când am arătat imaginilor unui șarpe sau unui păianjen copiilor, în loc de o floare sau un pește, de aceeași dimensiune și culoare, ei au reacționat ca cei semnificativ mai mari”, spune Stefanie Hoehl, neurolog de la Universitatea din Viena. „În concluzie, frica de șerpi și păianjeni este de origine evolutivă”. Mecanismele din creierul nostru ne permit să identificăm obiectele ca „păianjen” sau „șarpe” și să reacționăm rapid la ele. Atunci când acest lucru este însoțit de mai mulți factori, se poate dezvoltă o frică reală sau chiar fobie.