Fahrenheit 451, un alt roman popular va fi transpus într-un film distopic de HBO
În speranța de a face concurență celor de la Netflix, HBO se pregătește să facă o investiție importantă într-un SF distopic după romanul Fahrenheit 451.
Ideea unei realități distopice a fost subiectul unui set stufos de romane și foarte multe studiouri au încercat să transpună acele lumi pe micile și marile ecrane. Un astfel de exemplu este The Handmaid`s Tale ce va ajunge pe Hulu în câteva zile și ilustrează Statele Unite cu o formă de guvernare teocratică.
În cazul celor de la HBO, va fi vorba de romanul Fahrenheit 451 al lui Ray Bradbury. Aceasta este o operă clasică publicată de Bradbury în 1953 și detaliază o lume foarte apropiată aparent de a noastră în care se pune accentul pe cenzură și limitarea accesului la informare folosind arderea cărților. Singura ecranizare a respectivului roman a venit de la Francois Truffaut în 1966, dar nu a fost foarte mediatizată la nivel global. Titlul este o referință la presupusa temperatura de ardere a cărților în grade Fahrenheit.
Primele detalii despre noul proiect al celor de la HBO au fost publicate de Variety, iar câțiva actori importanți au fost deja asociați proiectului. Primul pe listă este Michael B. Jordan pe care l-ați văzut în cel mai recent film din seria Rocky și al cărui nume a mai fost asociat recent cu o continuare pentru Matrix. Alături de Jordan, Michael Shannon va juca celălalt rol principal.
Povestea filmului pleaca de la meseria de pompier, doar că în contextul Fahrenheit 451 aceasta implică arderea cărților în loc de stingerea incendiilor. Jordan va juca rolul lui Guy Montag, un pompier, în timp ce Shannon se va ascunde în pielea Căpitanului Beatty – superiorul lui Montag. Intriga constă în interacțiunea dintre Michael B. Jordan și un vecin intelectual – Clarisse care îl motivează să-și schimbe viziunea asupra vieții și să se gândească serios dacă meseria sa nu este cumva greșită. Momentan nu se știe când va fi difuzat filmul cu același nume pe HBO.