Dell XPS 13 este mai rapid și mai atragător ca niciodată
Unul dintre cele mai bune laptopuri de pe piață a beneficiat de un upgrade important în urmă cu câteva zile. Dell XPS 13 a adoptat noile procesoare Intel.
Dell XPS 13 este vârful de gamă al celor de la Dell când vine vorba de ultra portabile. Lansat în urmă cu câțiva ani, gadgetul este surprinzător de compact, are o ramă a ecranului aproape inexistentă pe trei dintre cele patru margini și nici nu face compromisuri la conectică. Cel mai mare avantaj al său constă însă în faptul că este actualizat în permanență de către Dell cu noi procesoare și tehnologii.
Versiunea anunțată ieri este construită în jurul procesoarelor Intel Core i5 și i7 de generația a opta. Include porturi Thunderbolt 3 (40Gbps) și două USB 3.1 gen 2 (10Gbps), în timp ce mufa de alimentare este separată. În continuare poate fi achiziționat cu un panou Full HD sau QHD+ (3200 x 1800 pixeli). În final, Dell XPS 13 este cel mai mic laptop de 13,3 inci din lume, cu doar 5,2 milimetri în cel mai gros punct al carcasei și o greutate totală de 1,22 kilograme.
Mic și puternic, Dell XPS 13 este un concurent serios pentru ultimele MacBook Pro-uri de la Apple, dar are avantajul conecticii suplimentare. În timp ce gigantul din Cupertino s-a rezumat la porturi USB C ce necesită o serie de adaptoare, pe marginea XPS 13 găsești un cititor de SD-uri, o ieșire de căști un și un cititor de amprentă, pe lângă porturile Thunderbolt și USB. Cireașa de pe tort este chipsetul Killer WiFi care s-ar putea să-ți facă viața mai ușoară în zone cu conectivitate wireless problematică.
În funcție de buget, poți achiziționa un nou Dell XPS 13 cu până la 16GB RAM, un SSD SATA de la 125GB până la un TB sau un SSD de 256 sau 512GB pe PCIe. Autonomia este de 22 de ore pentru versiunea Full HD în MobileMark și 13 ore pentru modelul QHD. Dacă vorbim de streaming de pe Netflix, scade până la 13 ore, respectiv 9 ore pentru QHD+. Prețul va începe de la 800 de euro începând cu 12 septembrie când noile modele vor ajunge în magazine.