De ce ne place să ne înspăimântăm în cele mai terifiante montagne russe

De ce ne place să ne înspăimântăm în cele mai terifiante montagne russe
14:40 22.03.2017

De ce ne place să ne înspăimântăm în parcurile de distracții și să ne dăm în cele mai terifiante și încâlcite montagne russe. Aceasta este o întrebare la care oamenii de știință reușesc să ne ofere un răspuns intrigant.

Dacă te gândești pentru o secundă, montagne russe nu ar trebui să fie o atracție. Oamenii plănuiesc vacanțe scumpe pentru a ajunge la aceste parcuri tematice supra-aglomerate, unde trebuie să stea la cozi infernale pentru ore întregi care par să nu se mai sfârșească, și toate astea pentru a petrece cam un minut strigând din toți plămânii și înmărmuriți de frică. Atunci nu mai pare atât de deplasată întrebarea: de ce facem asta de fapt?

Conform cercetătorilor, oamenilor le plac aceste călătorii palpitante în montagne russe pentru că le place senzația de frică pe care acestea le-o oferă, și toate astea într-un mediu sigur și controlabil. Iar atașamentul uman pentru trăiri de acest fel poate fi un rezultat al mediului plicticos și prea puțin senzațional în care trăim și care nu răspunde nevoilor noastre fundamentale ca specii de animale, conform Science Alert.

Deși lumea s-a schimbat major în ultimele secole, mai ales de la ultima Revoluție Industrială, dintr-un punct de vedere biologic nevoile omenești nu au cunoscut modificări substanțiale. Nu ne aflăm mereu sub un risc imediat, ba chiar trăim într-o societate consumeristă, destul de leneșă, comparativ cu ceea ce putem regăsi dacă aruncăm o privire prin istoria umanității. Deși tehnologic și științific lumea a evoluat mult, tot avem nevoie de o cale prin care să ne conectăm cu ceea ce suntem la un nivel primar, iar montagne russe pare a fi o cale de a menține contactul cu acest sine. Aceste curse ne permit să avem parte de un val de adrenalină fără a ne afla în mod real în pericol.

Specialiștii susțin că deși costurile și timpul implicat în vizitarea parcurilor de distracții ne costă prea mult, comparativ cu acele aventuri intense la care avem acces mult mai simplu, călătoriile pline de adrenalină pe care acestea ni le oferă sunt practice și accesibile oricui, poate în același mod precum experiențele de realitate virtuală sau temerile pe care le avem când vizionăm un film horror.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI