26 nov. 2017 | 10:44

Cum poți și tu să-ți cumperi Tesla Model 3

ACTUALITATE
Cum poți și tu să-ți cumperi Tesla Model 3

Fără a fi nici pe departe cea mai scumpă sau fițoasă mașină, Tesla Model 3 are un număr foarte mare de fani. Nu a fost însă disponibilă utilizatorilor obișnuiți.

Este greu să nu visezi la un autoturism Tesla Model 3. Cea mai ieftină mașină electrică a americanilor este încărcată de funcții avansate, arată superb și, odată cu trecerea timpului, va deveni din ce în ce mai capabilă prin intermediul unor actualizări de firmware. Din păcate, până de curând, a fost disponibilă pentru achiziție doar angajaților companiei și rudelor acestora.

În continuare, incredibil de puține exemplare Tesla Model 3 ajung la cei care le-au comandat. Din câte se pare, procesul de producție dezvoltat de compania lui Elon Musk nu este suficient de bine optimizat pentru a face față cererii la nici un nivel. Din fericire, perspectivele sunt optimiste și ar trebui ca situația să se remedieze într-un ritm destul de rapid pe parcursul următoarelor luni și ani.

În teorie, Model 3 s-a lansat în luna iulie a acestui an, dar doar câțiva angajați Tesla au pus mâna pe ea. În același timp, s-au făcut sute de mii de precomenzi, dintre care, cele mai multe au venit la pachet cu un avans de câteva mii de dolari. Cât timp Musk se străduiește să optimizeze fluxul de producție, există însă o veste bună pentru cumpărători.

Printr-un comunicat oficial, Tesla a încurajat internauți obișnuiți din fiecare colț al mapamondului să-și finalieze comenzile. De asemenea, noi doritori se pot înscrie pe lista de comenzi, chiar dacă s-ar putea să punâ mâna pe mașina efectivă în prima parte a lui 2019. În același comunicat, se menționează foarte clar că vor fi onorate până la finele lui 2017 toate promisiunile de livrări realizate în trecut pentru această perioadă. Posesorii actuali de Tesla sunt privilegiați în cazul în care cochetează cu achiziția unui Model 3 și ajung mai rapid în fruntea listei. Prețul pentru o astfel de mașină începe de 35.000 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele