Pozele din Coreea de Nord care îți arată sărăcia comunismului
Deși Kim Jong-Un vrea să crezi că în Coreea de Nord găsești un tărâm al făgăduinței, prin propaganda sa neîncetată, aceste imagini îți arată cum stau, de fapt, lucrurile.
Coreea de Nord este un „paradis socialist”, unde cetățenii se îmbracă de sărbătoare și ies pe stradă pentru a sărbători progresele lor spectaculoase în domeniul tehnologiilor de rachete nucleare. Acesta a fost mesajul pe care propagandiștii din Coreea de Nord l-au transmis după un test cu bombă de hidrogen în septembrie, dar și după ce liderul Kim Jong-Un a supravegheat lansarea unei rachete balistice intercontinentale, capabilă să ajungă în orice colț al Statelor Unite.
Adevăratele imagini despre viața coreenilor din Nord arată cum stau lucrurile, de fapt. Deși e greu să capturezi astfel de imagini pe teritoriul lor, Ed Jones, fotograf al Agence France-Press din Seoul, are permisiunea de a călători în țară, deoarece agenția franceză de știri a deschis un birou la Phenian.
AFP și Associated Press sunt singurele agenții de știri occidentale cu birouri în capitală și sunt supuse unor condiții stricte în ceea ce privește locul unde pot merge și ce pot captura. În fine, acest fotograf a călătorit de la Wonsan, prin Hammung și Chonjin, până la granița chineză Rajin-Sonbong, care ar fi trebuit să fie o frontieră comercială.
Astfel, a aflat că acea parte a țării este total diferită de fotografiile propagandistice cu Coreea de Nord. Jones nu a găsit bulevarde pavate ca ale capitalei, atunci când a ajuns în Hammung, al doilea oraș ca mărime din țară. Fotografiile sale arată oameni îmbrăcați în haine de iarnă, împingând biciclete sau cărucioare pe drumuri murdare, între clădiri abia vopsite.
Pe măsură ce se plimba pe coastă, Jones a văzut bărbați mergând pe lângă niște căruțe îndesate cu paie și cărate de bovine. În Kimmchaek, odată cunoscut pentru portul și fierăria din oraș, fotografiile lui Jones arată căruțe folosite la cărat și și nicio urmă de vreun autovehicul pe drum. Într-o clădire de apartamente, ferestrele sunt acoperite cu plastic, iar acoperișu este un fel de plăcă, tot din plastic.
Fotograful a dat și peste niște femei care spălau varza într-un râu aproape înghețat. În cele din urmă, Jones ajunge în Rajin-Sonbong sau la „Rason”, așa cum i se mai zice. Aici dă peste camioane, mașini și chiar peste o macara.
În orice caz, deși această zonă este mai „umană”, tot este departe de ceea ce vrea să transmită Kim Jong-Un și mașinăria sa de propagandă.
Poți să vezi mai multe fotografii AFP din Coreea de Nord pe site-ul Washington Post.