04 dec. 2017 | 08:16

Avengers Infinity War depășește recorduri importante încă din trailer

VIDEO VIDEO

Au trecut doar câteva zile de la lansarea primului trailer pentru Avengers Infinity War, iar filmul pare să aibă un număr surprinzător de mare de fani.

Avengers Infinity War este unul dintre cele mai importante filme din universul cinematografic Marvel. Subiectul multor speculații răsfirate pe parcursul ultimilor ani, pelicula este una ce va combina, pentru prima oară, personaje din clasica serie Avengers cu caractere din Guardians of the Galaxy. În același timp, va reprezenta primul pas important către încheierea fazei întâi din MCU. Este posibil ca mulți eroi îndrăgiți să dispară din franciză până la finalul Infinity War.

Trecând însă peste presiunea foarte mare asupra regizorului și studiourilor de producție Marvel Studios, Avengers Infinity War se pregătește deja să fie un succes memorabil. Nu de alta, dar au trecut câteva zile de la lansarea primului trailer și au fost deja depășite mai multe recorduri de popularitate. Dacă își menține ritmul de generare a vizualizărilor, s-ar putea să devină cel mai vizionat trailer din toate timpurile.

Momentan, creatorii filmului se laudă doar cu faptului că a devenit cel mai vizionat trailer în 24 de ore de la lansare. În tot acel timp a strâns 23 de milioane de vizualizări. La momentul redactării acestui material se mândrește deja cu aproape 80 de milioane de vizualizări, ocupând poziția a șasea în topul celor mai populare clipuri de pe YouTube. Performanța în clasamentul YouTube este cu atât mai impresionantă cu cât clipul a fost lansat pe 29 noiembrie, în urmă cu aproape o săptămână.

Momentan, este greu de spus dacă trailerul va atinge pragul de un miliarde de vizualizări, dar are timp suficient până pe 24 mai 2018 când filmul Avengers Infinity War va ajunge în cinematografe.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele