Ataribox, consola pentru melancolici are un preț și specificații complete
Ataribox este o viitoare consolă ce a fost dezvăluită în urmă cu câteva luni, dar abia acum ne putem face o idee vizavi de funcționalitate ei.
Cei de la Atari au pus bazele jocurilor video în urmă cu aproximativ patru decenii. Între timp, consolele companiei au ajuns la muzeu și întreaga industrie gravitează în jurul unor console de la Sony, Microsoft și Nintendo. Se pare însă că gigantul francez și-a propus să facă din nou valuri în industre printr-o ”jucărie” intitulată Ataribox.
Ilustrată în imaginea de mai sus, noua consolă a fost dezvăluită pentru prima oară în luna iulie a acestui an. La momentul respectiv însă, nu știam foarte clar dacă va fi vorba de un concurent pentru Xbox One sau PlayStation 4, ci doar de o consolă pretabilă pentru jocurile copilăriei din urmă cu câteva zeci de ani. Răspunsul la aceste dileme împreună cu prețul aproximativ de achiziție au fost dezvăluite de cei de la VentureBeat.
Din câteva se pare, deși consola va veni preinstalată cu o serie stufoasă de titluri clasice de la Atari, aceasta va fi mult mai performantă decât ne așteptam inițial. Aceasta va fi construită în jurul unui SoC AMD creat special pentru Ataribox cu un chipset grafic Radeon de actualitate. Pentru a-și forma o idee mai clară vizavi de interesul publicului pe marginea subiectului, Feargal Mac, managerul general de la Atari a confirmat că va exista o campania de crowdfunding pe Indiegogo pentru viitoarea consolă în această toamnă. Consola efectivă va fi disponibilă începând cu toamna anului viitoare.
Pentru a asigura compatibilitatea cu titluri moderne, precum Minecraft, consola va veni preinstalată cu o distribuție de Linux optimizată pentru TV. Din acest punct de vedere, va funcționa precum un HTPC sau Steambox. Astfel, deși este puțin probabil să poți rula pe ea cel mai noul Call of Duty, vei putea rula aplicații uzuale, vei avea un browser nativ de internet, vei putea asculta muzică și te vei putea uita la filme online.
Prețul pentru noua consolă va varia între 250 și 300 de dolari, iar detalii de design, culori disponibile și ediții speciale vor fi stabilitate cu ajutorul feedback-ului de la fani.