28 iun. 2017 | 15:00

AMD și NVIDIA au dezvoltat plăci video care te ajută să minezi Bitcoin

ACTUALITATE
AMD și NVIDIA au dezvoltat plăci video care te ajută să minezi Bitcoin

Pentru o perioadă destul de lungă de timp, vânzările de plăci video dedicate au scăzut. AMD și NVIDIA se pare însă că apelează la Bitcoin pentru a le aduce din nou în prim-plan.

Odată cu scăderea pieței de desktop-uri, au avut foarte mult de pierdut și producătorii de chipseturi grafice dedicate. În definitiv, doar gamerii mai fac investiții în plăci video dedicate, în timp ce acum 10 ani era inevitabil să-ți cumperi un GeForce sau Radeon pentru computerul de acasă. Se pare însă că cei de la AMD și NVIDIA au un proiect foarte bine pus la punct pentru creșterea interesului în GPU-uri până la pragurile de odinioară. Soluția are legătură cu Bitcoin.

Monezile criptografice Bitcoin pot fi obținute prin două căi. Soluția evidentă este să le cumperi, iar a doua este să le minezi. Activitatea de mining implică utilizarea tuturor resurselor unui sistem cu scopul generării de bani virtuali. Eficiența respectivului proces ține însă de o cantitate semnificativă de răbdare și niște plăci video foarte capabile.

Încercând să vină în întâmpinarea celor care sunt dornici de minat Bitcoin, conform celor de la CNBC, AMD se pregătește de lansarea modelului Mining RX 470, pe când NVIDIA vrea să lanseze Mining P106. La interior, cele două plăci video noi folosesc chipseturi care există deja pe piață, RX 470 și GTX 1060, dar modelele marcate cu Mining sunt optimizate pentru a rula 24 de ore din 24, 7 zile din 7 fără emoții. În principiu, este vorba de introducerea în ecuație a unui sistem de răcire mai eficient, mai silențios și rezistent la praf.

Cei de la ASUS se pare că au deja în ofertă un model baza pe conceptul Mining RX 470, iar acesta este cu până la 36% mai eficient la a genera monezi criptografice decât versiunea neoptimizată. Ca idee, NVIDIA și AMD nu au lansat momentan nici un comunicat de presă pe marginea acestor modele de plăci video, deci merită să le percepeți cu un anumit grad de reticență.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele