Trailerul pentru Hitman Beta a fost lansat oficial

Trailerul pentru Hitman Beta a fost lansat oficial

Beta-ul pentru Hitman, unul dintre cele mai așteptate jocuri ale anului, va fi disponibil de pe 12 februarie.

În cazul în care ești deținătorul unui Xbox One, atunci avem vești proaste pentru tine. Nu vei putea lua parte la faza de testare a noului Hitman. Cel mai nou joc în care îl vom putea vedea pe Agentul 47 va fi intra în faza Beta pe 12 februarie, pentru utilizatorii de PS4, și pe 19 februarie, pentru cei cu PC. Din păcate, Beta-ul va fi disponibil doar pe aceste două platforme, utilizatorii de Xbox fiind nevoiți să aștepte până la lansarea oficială din 11 martie.

Mai mult decât atât, dezvoltatorii au decis să limiteze numărul de persoane care vor avea acces la Beta. Astfel, doar cei care au înregistrat precomenzi vor avea ocazia de a încerca jocul în zilele următoare (și vor primi Hitman Blood Money Pack).

Hitman Extra Content

În cazul în care nu știai, jocul Hitman din acest an va fi lansat într-un mod diferit. Acesta va fi disponibil într-o variantă Intro și una Full. Intro îți va garanta accesul doar la conținutul publicat pe 11 martie, inclusiv misiuni, contracte și evenimente live. Cu versiunea full, de cealaltă parte, vei primi, alături de elementele disponibile din martie, tot conținutul pe care îl vor elibera în lunile următoare, fără a fi nevoit să achiți costuri suplimentare.

După părerea noastră, modelul adoptat de Square Enix este unul bun, deoarece 60 de dolari (prețul standard al unui joc de PS4) îți vor garanta accesul la tot conținutul. Fără DLC-uri, fără elemente extra care te vor costa bani în plus. Merită cumpărată versiunea asta în loc de cea Intro? Categoric. Jocul arată foarte bine până acum, lucru de care ne-am putu convinge pe parcursul timpului. Iar în cazul în care nu sunteți convinși, puteți oricând să așteptați review-urile apărute după lansare. În cazul în care prima parte va fi satisfăcătoare, sunt șanse mari ca misiunile din lunile următoare să fie la fel de bune.

Square Enix a declarat că misiunile din martie se vor desfășura în Paris, Sapienza și Marrakech. În următoarea perioadăm va fi publicată câte o nouă regiun în fiecare lună. În aprilie, va fi adăugată Thailanda, în mai, Statele Unite, iar în iunie, Japonia. Fiecare dintre acestea va include noi misiuni, ținte pentru modul Contracts, deghizări, arme și metode a elimina țintele.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: