21 nov. 2016 | 12:05

Trailer-ul pentru Game of Thrones reprodus în Skyrim îți trezește amintiri

VIDEO VIDEO

Game of Thrones este pe drumul de a fi considerat cel mai bun serial din toate timpurile, o particularitatea ce încurajează fanii să-și manifeste entuziasmul față de serial într-o varietate foarte mare de moduri.

Datorită flexibilități foarte mari oferite de jocurile moderne, precum Minecraft, Skyrim sau GTA, un număr impresionant de jucători au decis să recreze scene din filme sau din lumea reală în jocurile video mai sus menționate. De cele mai multe ori, rezultatele sunt cel puțin impresionante și este evident că, aceleași unelte, pot fi folosite pentru realizarea unor lung metraje cu un impact semnificativ.

De această dată vorbim de Game of Thrones. Mai precis, este vorba de trailerul la primul sezon din popularul serial HBO ce a fost recreat, după foarte multe ore de muncă, în Skyrim. Individul din spatele acestui proiect se rezumă doar la pseudonimul Everything.

Pentru ca acest proiect să fie posibil, s-a profitat la maxim de suportul pentru moduri din Skyrim. Cu alte cuvinte, au fost create și importate unelte dedicate pentru recreerea în Skyrim a tuturor scenelor din primul preview pentru game of Thrones – The Game Begins Preview. Dacă vreți să faceți o comparație între eforturile jucătorului de Skyrim și creația celor de la HBO, trailerul original îl puteți vedea în întregime mai jos.

,,Am folosit Skyrim pentru a recrea, până la urmă, Game of Thrones. Încep cu trailerul la sezonul 1, dar, cel mai probabil, voi realiza fiecare trailer la Game of Thrones odată cu trecerea timpului. Pentru realizarea acestui clip, au fost necesare peste 260 de moduri de Skyrim pentru ca fiecare element folosit în trailerul la sezonul 1 să arate verosimil.” Cu alte cuvinte, vorbim de un fan înrăit al popularul serial, unul care își va folosi o cantitate semnificativă din timpul liber pentru continuarea acestui proiect.

În altă ordine de idei, următorul sezon din Game of Thrones va apărea în a doua parte a lui 2017, cu câteva luni mai târziu decât în anii trecuți, din cauza problemelor întâmpinate la filmare.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele