Singurul Assassin’s Creed de anul acesta a fost lansat pe iPhone și iPad

Încercând probabil să compenseze faptul că nu vom vedea un nou Assassin’s Creed anul acesta pe PC sau console, Ubisoft a lansat Identity la nivel global pentru iDevice-uri. 

Au apărut mai multe zvonuri online în ultimele săptămâni ce confirmă faptul că Ubisoft nu va lansa până la finele anului un nou joc major din seria Assassin’s Creed. În contextul în care în ultimii ani am văzut lansări importante precum Syndicate sau Uniy încărcate de probleme de stabilitate și performanță, decizia companiei de a-și recalcula un pic tactica este una previzibilă și constructivă.

Cu toate acestea, asta nu înseamnă că nu veți avea parte de conținut nou din același univers atractiv lansat pentru alte platforme. Un astfel de titlu este Assassin’s Creed Identity. Detaliat în trailerul de mai sus, acest joc a fost lansat inițial în 2014 în doar câteva țări. Între timp, mulți au uitat de el, dar echipa de dezvoltatori din spate au introdus conținut nou la intervale regulate de timp și au petrecut foate mult timp pentru a-l finisa. Din acest motiv, lansarea sa global este însoțită și de un nou preț. Inițial, Identity era gratuit. Acum, dacă vreți să-l descărcați din AppStore, trebuie să cheltuiți 5 dolari pentru același volum de conținut digital.

Lansarea noii iterații de Assassin’s Creed Identity a fost una destul de ciudată. Luna trecută, jocul a dispărut complet din Apple AppStore, doar pentru ca pe parcursul zilei de ieri să ajungă din nou online cu noul preț.

Inițial, s-a crezut că Assassin’s Creed Identity va fi disponibil atât pe iOS, cât și pe Android. Între timp, cei de la Ubisoft nu au mai făcut nici un comentariu pe marginea particularităților de joc cross-platform. Din acest motiv, este posibil ca pentru totdeauna să se poată bucura de el doar posesorii de iDevice-uri. În orice caz, jocul are o grafică impresionantă, iar elementele de RPG sunt suficient de bine implementate încât să vă motiveze să faceți cât mai multe misiuni.

Alexandru Puiu
11:36 26.02.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video