OnePlus 3 vs Galaxy S7: care se încarcă mai repede

În cazul în care timpul de încărcare este un criteriu de achiziție foarte important pentru voi, testul comparativ OnePlus 3 vs Galaxy S7 s-ar putea să vă ajute să luați o decizie.

Pe parcursul vieții noastre, probabilitatea ca un smartphone modern de top să aibă o autonomie mai mare de o zi, tinde să fie foarte mică. Soluția găsită de producători la problema autonomiei a fost de a dezvolta numeroase tehnologii de încărcare rapidă. Astfel, cu 15 minute de stat lângă o priză, vă mai descurcați câteva ore și mai puteți da câteva telefoane. Cum era însă de așteptat, nu toate variantele de Quick Charging sunt la fel, iar creatorii de smartphone-uri le implementează diferit. Tocmai din acest motiv, se justifică și un test precum OnePlus 3 vs Galaxy S7 ilustrat în clipul de mai sus.

Spre surprinderea celor care credeau că Samsung face o treabă spectaculoasă când vine vorba de timpul de încărcare al telefoanelor sale high end, OnePlus 3 a reușit să iasă învingâtor la puncte în mai multe circumstanțe. Prin intermediul Dash Charge, numele tehnologiei folosite în OnePlus 3, respectivul telefon a ajuns la 67% în doar câteva minute, în timp ce Galaxy S7 s-a rezumat la 50%.

Partea cea mai interesantă și o lovitură foarte dureroasă pentru Samsung a venit însă în partea a doua a testului. În mod normal, o încărcare a unui telefon cu ecranul deschis ar trebui să influențeze negativ timpul de încărcare deoarece există un consumator în plus. Se pare însă că această politică afectează doar dispozitivele sud coreene. În același timp dedicat primului test – 30 de minute, cu ecranul pornit, Galaxy S7 s-a încărcat până la 23%. OnePlus 3, cu al său Dash Charge, a ignorat complet că display-ul a fost pornit pe timpul testului și a ajuns până la 67%, aceeași valoare din primul test.

În mod evident, aceste valori nu pot fi considerate bătute în cuie și, în funcție de ce faceți pe un telefon, timpul de încărcare poate să crească sau să scadă. Pe de altă parte, este un pic șocant că un telefon care costă jumătat din prețului un Galaxy S7 se încarcă mult mai repede.

Alexandru Puiu
07:17 10.08.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video