23 mart. 2016 | 16:18

Mark Zuckerberg a renunțat la tricoul gri pentru a-i impresiona pe chinezi

ACTUALITATE
Mark Zuckerberg a renunțat la tricoul gri pentru a-i impresiona pe chinezi

Sunt puține certitudini în viață, iar una dintre ele obișnuia să fie faptul că, indiferent de zi, ocazie sau loc, Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, poartă un tricou gri, un hanorac gri sau un tricou gri sub un hanorac gri.

Zuckerberg s-a lăudat în 2012 cu faptul că poartă același lucru în fiecare zi și de atunci s-a ținut de cuvânt, aproape fără excepție. După cum scriu cei de la Mashable, toată lumea îl vedea pe Zuke drept o reprezentare chintesențială a unui CEO care folosește hanoracul drept o formă de revoltă în fața capitalismului corporatist, în favoarea libertății de pe Silicon Valley. Și totuși, nici măcar cel care a pus bazele unui imperiu tech la 19 ani nu e un om perfect (sic!).

Lăsând gluma la o parte, se pare că Zuckerberg nu are doar tricouri și hanorace basic în garderobă, ci și un costum (sau poate chiar mai multe). Vorbim exact despre genul acela de costum scump, făcut la comandă astfel încât să vină ca turnat pe posesor. L-a purtat și la o întâlnire la Casa Albă, la o ceremonie din februarie și la o întâlnire cu prim-ministrul Indiei.

Am fi crezut, totuși, că Mark va rămâne fidel tradiției de a purta hanorac la întâlnirile de afaceri. Ei bine, în cadrul unei vizite în China, cu scopul de a extinde granițele Facebook, a decis să se conformeze așteptărilor pe care chinezii le au de la un CEO. Așadar, s-a îmbrăcat prezentabil și a ținut cont de faptul că în cultura formală a chinezilor, nu există costume colorate, casual Friday sau hanorac la întâlnirile de afaceri. Nici măcar pentru un miliardar de talia lui Zuke.