La ce să ne așteptăm de la MWC 2016
MWC 2016 este la o lună distanță, iar anul acesta, la Barcelona, vom asista la câteva lansări foarte interesante.
În fiecare an, Mobile World Congress a fost o ocazie ideală pentru producători de a ne prezenta cele mai bune dispozitive ale alor, iar ediția din 2016 se pare că nu va fi diferită. Companiile care vor trage, probabil, atenția majorității participanților vor fi Samsung și LG, cele două companii coreene urmând a-și prezenta flagship-urile la Barcelona în acest an. Decizia celor de la Samsung nu este una surprinzătoare, însă pentru LG este o premieră, având în vedere că până acum, flagship-urile sale nu au fost anunțate mai devreme de luna aprilie.
[related]
Pe lângă acestea, dacă este să ne luăm după zvonurile apărute de curând, am putea vedea nu mai puțin de patru noi telefoane Huawei P9. Nu vor lipsi nici taiwanezii de la HTC, care, deși nu vor lansa noul HTC One M10, ar putea să aibă noi informații în legătură cu mult așteptatul kit pentru realitate virtuală Vive Pre.
Samsung vine la MWC 2016 cu Galaxy S7 și un nou wearable
Probabil cel mai important telefon care va debuta la MWC 2016 este Samsung Galaxy S7. Spre deosebire de anii precedenți, Samsung ar putea să lanseze nu mai puțin de patru versiuni în același timp. În ceea ce privește specificațiile , am avut ocazia de a vedea posibilele componente ale viitorului terminal, grație unei imagini apărute în urmă cu câteva zile.
Imaginea a apărut prima oară pe Reddit, iar autorul postării menționa un ecran QHD cu o diagonală de 5,7 inci. Lista de specificații a include nu mai puțin de 4GB RAM, care ar funcționa alături de procesorul Snapdragon 820. Senzorul principal, însă, ar fi unul de 12 megapixeli, nu de 20, așa cum s-a zvonit în trecut. Acesta s-ar folosi de tehnologia BRITECELL, dezvoltată pentru Samsung Galaxy S7. De cealaltă parte, senzorul frontal ar putea fi unul de 5 megapixeli.
Un alt aspect interesant ar fi portul micro USB. Având în vedere că majoritatea producătorilor fac deja pasul către USB Type C, ar fi ciudat ca Samsung să rămână la vechiul standard. Autorul postării de pe Reddit menționa și doi senzori de presiune, care ar putea indica o tehnologie similară 3D Touch.
De asemenea, viitoarele flagship-uri ale celor de la Samsung vor beneficia și de procesoare diferite: unele vor include procesorul Snapdragon 820, celelalte vor fi dotate cu Exynos 8890, cel mai puternic model al coreenilor. Fiecare dintre acestea va fi rezervată unor anumite zone, iar România se pare că va avea acces decât la modelul cu Exynos.
LG va introduce noul G5
De departe cel mai interesant telefon despre care s-a zvonit în ultimul timp, LG G5 ar putea include câteva elemente de design inovatoare. Astfel, LG G5 ar putea fi un telefon modular. Coreenii vor să rezolve în acest fel una dintre marile probleme ale smartphone-urilor din anul 2015: faptul că bateriile nu puteau fi înlocuit. Designul modular le-ar permite utilizatorilor să introducă o baterie nouă foarte ușor, însă nu vă gândiți la ceva asemănător Project Ara.
În schimb, partea inferioară a viitorului LG G5 ar putea fi înlăturată complet, pentru a permite scoaterea bateriei din slotul ei. Asta ar însemna, după cum notează și Tech Crunch, că portul USB, jack-ul pentru căști și difuzoarele ar putea fi deconectate temporar. Totul are legătură cu reducerea grosimii telefonului, motiv pentru care LG ar putea să plaseze butoanele pentru controlul volumului pe partea laterală.
LG G5 se pare că va fi asamblat în spatele unui display de 5,3 inci cu o rezoluție nativă QHD. În carcasă va avea un Snapdragon 820 de la Qualcomm, care se anunță a fi cel mai sprinten SoC din 2016, împreună cu un 3GB RAM. Mai multe informații vom afla pe 21 februarie, atunci când LG va organiza o conferință de presă.
HTC ar putea anunța prețul pentru Vive Pre
În legătură cu prezența celor de la HTC la MWC 2016, avem o veste bună și una mai puțin bună. Cea mai puțin bună? Probabil nu vom vedea One M10. Cea bună? Cel mai probabil, vom afla prețul viitorului Vive Pre. Nu ne facem mari speranțe din acest punct de vedere (probabil va fi mult prea scump pentru majoritatea utilizatorilor de rând). Dar în funcție de acesta, vom afla cum se poziționează compania taiwaneză pe piața gadgeturilor de realitate virtuală în raport cu Oculus.
Noul Vive Pre include o pereche de ochelari mai mici decât predecesorul și controllere mai mici. De asemenea, ochelarii includ acum și o cameră frontală, iar senzorii sunt acoperiți. Curelele de prindere au fost îmbunătățite, iar pe partea interioară, utilizatorii vor putea monta diverse straturi, în funcție de preferințe. În cazul în care sunteți printre cei care își doresc un Vive Pre, precomenzile vor începe pe 29 februarie, la puțin timp după încheierea MWC 2016.
Cât despre One M10, lansarea viitorului terminal ar fi avut parte de o amânare deoarece persoanele aflate în fruntea companiei au respins deja câteva propuneri de design. Motivul ar fi unul foarte simplu: HTC One M10 trebuie să aibă un design diferite față de celelalte terminale din seria M. Și One M10 ar urma să fie lansat în două versiuni, devenind primul telefon produs de HTC care se va folosi de două procesoare diferite.
Pe de o parte, vom avea de-a face cu un procesor Snapdragon 820, așa cum era de așteptat. Surprinzător, însă, este faptul că taiwanezii ar urma să apeleze și la un procesor MediaTek, cel mai probabil, Helio X20.
Huawei P9
La fel ca Samsung, Huawei ar putea lansa patru versiuni ale flagship-ului său la MWC 2016. Vom vedea o versiune P9 standard, alături de un P9 Lite, pentru cei care nu doresc să investească sume foarte mari, un P9 Max pentru cei care își doresc un ecran mai mare și un P9 îmbunătățit, care va veni dotat cu feature-uri adiționale.
Modelul P9 Max ar putea beneficia de o cantitate mai mare de RAM în comparație cu modelul standard și de o capacitate lărgită de stocare. Versiune îmbunătățită de P9, de cealaltă parte, ar urma să fie dotată cu un senzor principal de 12 megapixeli dublu, pentru refocalizare, imitând, într-un fel, efectul pe care l-am mai văzut pe camera Lytro Illum.
În ceea ce privește ecranul, chinezii vor rămâne la rezoluția Full HD, surse apropiate companiei menționând că ”plusul de calitate al imaginii nu justifică consumul mult mai mare de baterie”.
Sony va prezenta un nou smartwatch
În trecut, Sony a preferat să introducă noi tablete în cadrul MWC. În 2013, a prezentat Sony Xperia Tablet Z, iar la ediția din 2015 am putut vedea Xperia Z4 Tablet. Până acum, însă, nu am auzit foarte multe lucruri în legătură cu o posibilă tabletă Xperia Z5. În schimb, Sony ar putea să ne prezinte un nou smartwatch. Nu există informații din acest punct de vedere, însă Sony Smartwatch 3 are deja un an vechime, iar majoritatea oamenilor consideră că ar fi momentul perfect pentru lansarea unui succesor.