Jeff Bezos a prezentat racheta cu care vrea să concureze împotriva lui Elon Musk
Dacă lucrurile nu merg chiar extraordinar pentru SpaceX, deținută de Elon Musk, Blue Origin pare să fie pe o pantă ascendentă.
Blue Origin e o companie ambițioasă, deținută de miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care poate fi considerată una dintre principalele concurente pentru SpaceX. Blue Origin se poate mândri cu o performanță atinsă acum doar câteva luni cu racheta New Shepard. După ce anul trecut a atins performanța, pentru prima oară, de a lansa și ateriza o rachetă reutilizabilă, pentru a aduce argumente suplimentare faptului că nu a fost vorba doar de o întâmplare, aceeași rachetă a fost lansată și aterizată din nou.
În total, au avut loc trei astfel de tentative, iar cei de la Blue Origin se pot mândri cu faptul că, de fiecare dată, au fost înregistrate succese. În contextul în care compania lui Elon Musk, Space X, nu a atins această performanță, merită reținut că Blue Origin este prima companie spațială privată ce se poate lăuda cu această realizare.
Acum, Jeff Bezos a făcut un salt în față în competiția cu SpaceX și a prezentat o nouă rachetă reutilizabilă, despre care cei de la Washington Post spun că este un „monstru”. Blue Origin construiește două versiuni ale rachetei (ambele fiind echipate cu motoare BE-4), care va fi denumită New Glenn. Jeff Bezos a spus că intenționează să construiască, în viitor, o rachetă și mai impresionantă, care va purta numele New Armstrong.
Numele este un omagiu adus lui John Glenn, primul astronaut american care a ajuns pe orbita planetei Terra și ultimul supraviețuitor al echipajului misiunii Mercury a NASA. New Glenn este proiectată să lanseze sateliți comerciali și să trimită oameni în spațiu. Prima treaptă a rachetei New Glenn va fi recuperată printr-o aterizare pe o platformă, astfel încât să fie reutilizată pentru viitoare lansări și să reducă toate costurile, după un principiu similar celui pe care s-a bazat Elon Musk în construcția lui Falcon 9.