Google Pixel, depășit de iPhone 7 la capitolul performanță
Conform primelor teste, iPhone 7 ar oferi performanțe mai bune decât telefoanele Google Pixel.
Toate zvonurile în legătură cu smartphone-urile Google Pixel au fost confirmate aseară, cele două telefoane Google Pixel beneficiind de hardware de top și promițând mult pe partea de software. Încă de la început, toată lumea a observat că avem de-a face cu un rival pentru noile iPhone 7 și iPhone 7 Plus, astfel că nu a trecut mult timp până când au apărut primele teste în care terminalele erau comparate.
Iar după cum scriu cei de la BGR, lucrurile nu arată foarte bine pentru cei de la Google. Conform testelor efectuate pe AnTuTu, iPhone 7 și 7 Plus au fost cele mai puternice dispozitive mobile, urmate de LeEco Pro 3. Acesta din urmă beneficiază de un procesor Snapdragon 821, cel pe care îl întâlnim și în cadrul modelelor Pixel.
Asta ar indica faptul că telefoanele produse de Apple ar fi mai rapide decât ale rivalilor lor din Mountain View, fapt confirmat și de o serie de teste Geekbench 4. Acolo, Google Pixel a înregistrat un scor de 1.580 în testul single core și 4.100 în testul multiple core. De cealaltă parte, iPhone 7 a avut scoruri de 3.430 și 5.600 în testele single core și, respectiv, multiple core. De fapt, la acest capitol, noile terminale Google sunt depășite chiar și de către iPhone 6S.
La mijlocul lunii septembrie, vă spuneam că iPhone 7 a reușit să obțină un scor de 178.000 în benchmark-ul AnTuTu. Pentru a înțelege mai bine importanța acestui rezultat, trebuie să aveți în vedere faptul că în fruntea celor mai performante telefoane în august s-a aflat OnePlus 3, dispozitiv care a reușit să obțină un scor de 140.288. Spre deosebire de noul telefon, iPhone 6S a obținut ”doar” un scor de 133.781. Acesta i-a asigurat locul 8 în topul celor mai puternice telefoane în luna precedentă. În mod interesant, primele șase locuri sunt ocupate de terminale produse de companii din China.