Gionee M2017 este un smartphone de lux care arată bine
După ce a devenit un producător destul de important în piața de smartphone-uri, Gionee a decis să se apuce de terminale de lux. Primul din această serie este Gionee M2017.
În ultimii ani, am detaliat în mai multe circumstanțe terminale ale celor de la Gionee. Multe dintre ele au ajuns și pe piața românească, purtând sigla AllView. Ca specificații, aproape de fiecare dată, acele gadgeturi au venit la pachet cu un raport preț/performanță foarte bun. Se pare însă că același producător chinez încearcă să facă tranziția către piața de terminale de lux, împrumutând câteva principii de design de la Vertu.
Fără a fi foarte ostentativ, Gionee M2017 are mari șanse să fie clasificat ca un smartphone de lux deoarece include o carcasă din piele și aluminiu. Complet diferit față de orice creație anterioară a companiei, M2017 pare mult mai bine finisat.
Se pare însă că Gionee M2017 nu este doar rezultatul unor designeri mai pricepuți. Acesta încearcă să iasă în evidență și printr-un set de specificații menite să atragă privirea doritorilor de exclusivități. M2017 este construit în jurul unui panou AMOLED de 5,7 inci cu o rezoluție nativă QHD. Are 6GB RAM, iar memoria internă standard este de 128GB.
Partea de captură este asigurată printr-o cameră frontală de 8 megapixeli, în timp ce pe spate avem o combinație de două camere, una de 12, iar cealaltă de 13 megapixeli. Acumulatorul de 7000 mAh are mari șanse să fie o premieră și s-ar putea să fie suficient pentru a vă ține departe de priză cel puțin două zile. Componenta un pic ciudată a ecuației este SoC-ul Snapdragon 653. De cele mai multe ori, acesta este prezent în terminalele mainstream.
Noul Gionee M2017 va fi disponibil pentru achiziție începând cu 6 ianuarie în două variante, cu 128 sau 256GB memorie internă. Prețul pentru versiunea mai ieftină va fi de 960 de euro, dar va crește până la 2334 euro.