Despre orașe inteligente și oameni încuiați

Avem o problemă. Noi, românii, ca popor. Mă rog, avem mai multe, dar vreau să vorbesc despre una în particular: suntem încuiați. 

Am scris cu bucurie săptămâna trecută că Universitatea Politehnică București va primi un campus inteligent. M-am bucurat și de o propunere legislativă care presupune că operatorii vor trebui să ofere gratuit 500 MB trafic de date, dar și de vestea că niște senzori inteligenți au fost montați în parcul Tineretului din Capitală.

Am scris cu bucurie din perspectiva omului care a văzut proiecte similare implementate la scară largă în niște țări pe care românii le invidiază și spre care, în opinia lor, tind, dar acest text îl scriu cu mâhnire.

De ce? Pentru că reacțiile la acele trei texte nu au fost cele care speram eu să fie. Hai să le luăm pe rând.

Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe

Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță: artistul ar fi fost internat în secret și a stat în comă două săptămâni

”Statul ne dă trafic de date ca să ne urmărească”

Stați așa. În primă fază ne plângem că ne costă mult abonamentele (cu toate că avem, probabil, printre cele mai bune oferte din întreaga Uniune Europeană), că operatorii sunt ticăloși că vor să facă bani și că statul nu are grijă de bieții de noi și ține partea companiilor. Apoi, vine statul și spune că îi va obliga pe operatori să-și taie din venituri și să ne ofere gratuit acces la (o anumită cantitate) de internet. Brusc, nu ne mai convine. Dacă statul spune că ”accesul la Internet ar trebui să fie un drept legal” e clar: statul vrea să ne urmărească. Breaking News, oameni buni: statul ne urmărește deja. Iar faptul că îi calcă pe operatori pe coadă nu le va face niciun fel de favori în momentul în care va avea nevoie de niște date sensibile despre personajul X sau personajul Y (care a făcut niște treburi grave de a ajuns să-i fie ascultate convorbirile și monitorizat traficul).

”Nu mai știu cum să ne fure, de aia au băgat becuri de X mii euro în parcul Y”

Vorba aia cu ”cine se arde o dată, suflă apoi și în iaurt” e puternic înrădăcinată în mentalitatea românului. Luni seară, la conferința în care Telekom și-a prezentat sistemul inteligent de iluminat, un jurnalist a întrebat care a fost investiția. Reprezentantul Telekom nu a dat nicio cifră și îl înțeleg. Cum poți să le explici oamenilor dintr-un oraș în care coșurile de gunoi pentru un sector au costat, la un moment dat, 23 de milioane de euro (plătiți din impozitele acelor oameni) că tehnologia necesită o investiție substanțială, dar care în timp își va arăta beneficiile? Da, aici nu e numai vina oamenilor. Avem niște sechele. Dar e vina oamenilor că refuză să se informeze și că nu vor să înțeleagă de ce unele schimbări sunt mai necesare decât altele.

”Pentru ce avem nevoie de clase inteligente când noi încă avem WC-urile în curte”

Încă un unghi de abordare care mă calcă pe nervi. Da, suntem o țară cu multe probleme, dar logica asta e plină de defecte. Dar voi de ce v-ați cumpărat smartphone-uri când părinții voștri încă folosesc telefoane fixe? Vi se pare o întrebare fără sens? Păi nu e aceeași logică pe care o aplicați și voi? Hai să o luăm altfel, să o ducem la scară globală. De ce se lucrează la mașini fără șofer dacă în Africa se moare de sete? Aș putea juca jocul ăsta toată ziua. Dacă omenirea ar fi funcționat pe principiul acesta, ne-am fi blocat, probabil, înainte de Renaștere. E important ca noile tehnologii să fie implementate chiar și în zonele în care nu au ajuns încă cele mai vechi. Asta produce locuri noi de muncă, creează noi posibilități financiare și deschide noi orizonturi din toate punctele de vedere. Asta nu înseamnă că investițiile nu se pot face în paralel, dar nici nu înseamnă că banii pentru proiectul X pot fi dați automat către problema Y și putem să ne gândim la viitor mai târziu. Viitorul se întâmplă acum și dacă nu ne mișcăm către el, riscăm să rămânem blocați veșnic în trecut și nici măcar ”grânarul Europei” nu funcționează fără utilaje specializate, căci sapa se rupe, iar mâna țăranului obosește.

Revin la problema claselor inteligente. Câteva companii, susținute de statul român, au vrut să aducă tablete și suporturi digitale de curs în clasele din România. Hop și presa care a început să arate că școlile de la sate încă au WC-urile în curte, arătând cu degetul către autoritățile care au îndrăznit să ofere, câtorva norocoși, ocazia să învețe ca în Occidentul la care râvnim cu toții? Când rata de analfabetism digital în România este cea mai mare din toată Uniunea Europeană, de ce să nu le permiți unor tineri să fie pregătiți pentru joburile care se caută acum (nu în viitor, ci acum)? Ar fi mai bine, oare, pentru toți tinerii din România, dacă ar învățat în continuare aceleași materii învechite din aceleași manuale prăfuite, dar cu avantajul de a folosi grupuri sanitare normale?

Scriu acest text cu mâhnire, din postura omului care vrea să vadă un viitor mai bun pentru țara lui, din postura cetățeanului care nu vrea să plece din țara lui. Nu vreau să plec din România, nu a fost niciodată un plan personal, dar vreau ca România să se schimbe. Vreau ca Bucureștiul să fie un oraș inteligent, cum sunt deja atât de multe în lumea asta. Vreau să mă plimb pe stradă noaptea și să nu îmi fie frică, pentru că știu că o cameră video îmi monitorizează mișcarea și vede dacă cineva vrea să mă atace. Vreau să mă uit la telefon și să știu dacă am loc în parcarea din spatele blocului sau dacă trebuie să caut în față. Vreau ca telefonul meu să comunice cu telefoanele celorlalți și toate să comunice cu un senzor (controlat de stat) care să ajute la mai buna gestionare a traficului. Vreau, totuși, ca românii să rămână vigilenți și să îi tragă la răspundere pe cei care îi fură. Vreau să penalizăm în continuarea statul când plătește milioane de euro pentru niște coșuri de gunoi, dar vreau să fim conștienți de faptul că nu tot ce e nou e țeapă și că tehnologia face mai mult bine decât rău.

Mai mult decât orice, vreau să înțelegem mai bine tehnologia și vreau să discutăm despre ea, să rămânem deschiși în fața progresului.