12 aug. 2016 | 10:48

Cum îi poate ajuta Pokemon Go pe copiii cu autism

ACTUALITATE
Cum îi poate ajuta Pokemon Go pe copiii cu autism

Mai mulți părinți au descoperit că jocul Pokemon Go îi ajută pe copiii diagnosticați cu autism să interacționeze cu cei de vârsta lor și cu mediul.

Un exemplu este cazul lui Ian Thayer, în vârstă de 12 ani. Când i-a cerut voie mamei sale, Stephanie Barnhill, să meargă afară, la vânătoare de pokemoni, aceasta a fost rămas uimită într-un sens plăcut. Ian are sindromul Asperger, care îl face să respingă relațiile sociale și abandonul spațiului în care se simte în siguranță. La început, a respins jocul, dar cu timpul, după ce a început să prindă pokemoni, și-a extins teritoriul explorat și chiar a devenit mai sociabil.

”E dornic să iasă și să meargă la Pokestop-uri, să prindă pokeball-uri și creaturi, deși înainte nu voia afară”, declară Barnhill. ”Nu e genul de copil căruia îi place să meargă la joacă. Dar acest joc l-a făcut să își dorească să intre în contact cu oamenii și să înceapă conversații despre personajele pe care le-au prins”, mai spune femeia, potrivit Agerpres.

Și Lenore Koppelman, mama lui Ralphie, în vârstă de șase ani, diagnosticat cu autism și hyperlexie, asociate cu dificultăți de limbaj, confirmă aceleași schimbări benefice în cazul fiului său și al altor copii aflați în situații similare. ”Vor să joace Pokemon Go, la fel și el, așa că au ceva în comun. Copiii sunt atât de fixați să prindă pokemoni încât sunt mai concentrați la a-i găsi decât la comportamentul lui, așa cum se întâmpla înainte”, declară Koppelman. ”Ca urmare, el este în sfârșit în mijlocul grupurilor de copii pe care nu îi cunoaște și este binevenit să se joace cu ei”.

Nu au fost realizate studii legate de modul în care Pokemon Go ar putea fi de ajutor celor cu tulburări din spectrul autist. James McPartland, director la Developmental Disabilities Clinic in the Child Study Center, din cadrul Yale, spune că aplicația îi atrage pe copiii cu autism și tulburare Asperger datorită consistenței și a structurii sale. ”Presupune un set finit de personaje, care este consistent și stabil. Copiilor cu autism le plac lucrurile care sunt așa și care se bazează pe fapte concrete, care au la bază o listă”, spune acesta, citat de CNN.

Doctorul Fred Volkmar, a profesor la Child Study Center din cadrul Yale, avertizează că jocul poate avea și urmări negative pentru micuții cu tulburări de spectru autist. „Problema cu Pokemon este că cei mici îl pot juca atât timp cât nu interferează cu învățarea lucrurilor despre lumea înconjurătoare”, spune Volkmar. ”Dacă îl faci să fie util, e bine. Poate fi, însă, defavorabil dacă devine singurul lucru de care ei sunt interesați. Dacă îi face să devină și mai izolați, nu e în regulă”. Însă, McPartland, care a lucrat cu Volkmar, susține că, atunci când cei mici sunt atent monitorizați, astfel de efecte pot fi evitate.