20 sept. 2016 | 10:52

Cum e posibil ca iPhone 7 să aibă cel mai bun ecran

ACTUALITATE
Cum e posibil ca iPhone 7 să aibă cel mai bun ecran

Cei de la Apple s-au lăudat enorm în conferința de lansare a noilor iPhone-uri pe marginea ecranului de la iPhone 7 și se pare că au făcut-o pe bună dreptate.

Deja de câțiva ani, au existat zvonuri cum că Apple va face tranziția de la panouri LCD la OLED pentru noile iPhone-uri. Deși acest fenomen nu a avut loc în cazul iPhone 7 și iPhone 7 Plus, se pare că în 2017, respectiv 2018, vom vedea anunțate doar smartphone-uri ale gigantului din Cupertino cu aceeași tehnologie precum cea întâlnită în Galaxy S7 sau Note 7. 

Până atunci însă, Apple a făcut eforturi semnificative pentru a scoate și ultima fărâmă de performanță din tehnologia LCD, iar acest lucru se vede foarte clar în iPhone 7. Ca urmare, în opinia doctorului expert Raymond M. Soneira de la DisplayMate, pe suprafața iPhone 7 se regăsește cel mai bun LCD testat vreodată. Acesta este impresionant din foarte multe puncte de vedere, începând cu gamutul de culoare și încheind cu o acuratețe impresionantă a reproducerii culorilor. Cu alte cuvinte, nu doar că vedeți mai multe culori pe ecran decât o puteați face înainte, dar culorile respective sunt mai aproape de realitate, nu sunt umflate artificial.

Complimentele folosite de Soneira, care în trecut a fost destul de agresiv vizavi de calitatea ecranelor de la telefoane, sunt cel puțin ciudate vizavi de particularitățile LCD-ului folosit de Apple. Expertul a clasificat ecranul ca fiind ,,vizual imperceptibil de perfect”, atât din prisma contrastului, cât și a intensității culorilor afișate. ,,Nici Apple și nici primele review-uri nu au avut multe de spus despre ecranul de la iPhone 7, dar este spectaculos și cel mai bun display LCD pe care l-am testat vreodată.” Ca și comparație, din câte se pare, iPhone 7 are aceași gamut de culoare precum standardul DCI-P3 întâlnit în majoritatea televizoarelor Ultra HD 4K de top. Ca urmare, va putea afișa conținut video 4K într-un mod cât se poate de corect și precis, chiar și dacă nu are o rezoluție nativă 4K. Indiferent ce faceți, respectivul panou se va vedea impecabil.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele