19 feb. 2016 | 09:35

Cablul de încărcare MEEM te ajută să-ți faci backup fără PC

ACTUALITATE
Cablul de încărcare MEEM te ajută să-ți faci backup fără PC

Atunci când vreți să investiți câțiva bani într-un cablu de încărcare nou, sunt șanse mari să fiți încântați de MEEM, o soluție inteligentă de sincronizare și backup ascunsă într-un pachet accesibil.

Este foarte greu să reinventezi un banal cablu de date care să fie în egală măsură inteligent și andurant. Cu toate acestea, exact aceasta a fost filozofia creatorilor cablului de încărcare MEEM. Ei s-au decis că trebuie să vă ajute să nu vă mai pierdeți niciodată cele mai importante informații de pe telefon în cazul unui dezastru, preferabil cu o intervenție minimă sau inexistentă din partea voastră.

Pentru simplul fapt că nu reprezintă sub nici o formă o prioritate pentru voi să faceți backup regulat la tot ce aveți pe iPhone, prin intermediul utilizării cablului MEEM, ați scăpat de această sursă de stres. Momentan, produsul este doar un proiect pe Kickstarter, dar șansele să nu fie finanțat sunt minime. Cu 20 de zile rămase din campanie, a strâns 32.000 de lire sterline din totalul de 50.000 necesar materializării sale într-un produs de serie.

Ca mod de funcționare, MEEC este la bază un cablu USB de încarcare pentru telefoane și tablete cu iOS sau Android. Acesta poate fi achiziționat atât în format microUSB, cât și Lightning. Partea miraculoasă este că, atunci când vă puneți smartphone-ul la încărcat, în memoria internă a cablului, sunt salvate datele voastre cele mai importante. În funcție de volumul vostru de date, puteți opta pentru modelul de 16 sau 32GB. Deși există mulți posesori de iPhone-uri cu 64GB, având în vedere că doar datele voastre personale sunt transferate pe memoria internă a MEEM, sunt șanse mari ca spațiul să fie suficient.

Creatorii cablului inovator, s-au oprit asupra celor două capacități de stocare pornind de la un studiu recent care afirmă că, în medie, un utilizator de Android are 1,9GB de date personale, în timp ce utilizatorii de iOS duc această valoare până la 7,68GB. Pentru a interacționa într-un mod cât mai flexibil cu memoria internă a MEEM, există și aplicații gratuite pentru iPhone și Android care s-ar putea să vă ajute. În plus, ca o garanție suplimentară, cablul este certificat de către Apple. În privința prețurilor, așteptați-vă să plătiți 50 de lire sterline – 286 lei pentru mdelul de 16GB și 70 lire sterline – 401 lei pentru varianta de 32GB.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele