18 ian. 2016 | 07:14

Apple investighează problema bateriei la iPhone 6S și 6S Plus

ACTUALITATE
Apple investighează problema bateriei la iPhone 6S și 6S Plus

După ce mai multe persoane au început să se plângă online în legătură cu schimbarea bruscă a procentului de baterie pe iPhone 6S și iPhone 6S Plus, cei de la Apple au recunoscut oficial problema.

În cazul în care sunteți utilizatori de iPhone, sunt șanse foate mari ca la un moment dat să vă fi frustrat în legătură cu autonomia smartphone-ului vostru. Mai stresant decât atât este însă ca telefonul să vă fluctueze într-un mod aleatoriu valoarea numerică ce reflectă procentul rămas de baterie. Din păcate, mai mulți posesori de iPhone 6S și iPhone 6S Plus au trecut prin acest scenariu și doar acum oficialii gigantului din Cupertino au anunțat că încearcă să remedieze situația.

,,Apple este conștientă de această problemă, investighează cauza și caută o soluție.” Deși este destul de dificil de stabilit un vinovat în aceste circumstanțe, se pare că există totuși un set de circumstanțe foarte precise în care se petrece fenomenul descris mai sus și are legătură cu setarea manuală a orei telefonului. ,,Dacă vă schimbați manual ora la iPhone 6S și iPhone 6S Plus sau schimbați țara din meniul orei în momentul în care călătoriți, s-ar putea să observați că procentul la baterie nu se mai actualizează.

În teorie, vom avea parte la un moment dat de o actualizare de software care să remedieze problema pentru totdeauna. Până atunci însă, Apple vă oferă o soluție temporară. Dacă vă numărați printre cei afectați de problemă, începeți cu repornirea telefonului și după aceea asigurați-vă că la Settings sau Configurări, în meniul General, secțiunea Date & Time sau Data și Ora este bifat ,,Set Atuomatically”. După acești pași, procentul la baterie ar trebui să se actualizeze fără evenimente neplăcute.

În contextul în care primele sesizări pe marginea acestui subiect au apărut în septembrie 2015, este evident că foarte mulți utilizatori de iPhone 6S și iPhone 6S Plus nu sunt foarte mulțumiți de practicile Apple. Cu un pic de noroc, însă, odată cu lansarea iOS 9.3 vom avea parte de o soluție permanentă și la această problemă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele