24 oct. 2015 | 16:30

Street Fighter V arată spectaculos pe PC [VIDEO]

VIDEO
Street Fighter V arată spectaculos pe PC [VIDEO]

Fanii jocurilor cu lupte așteaptă cu interes lansarea următorului Street Fighter, iar cel puțin versiunea de PC se pare că nu ne va dezamăgi. 

Încă din copilărie, primele experiențe de gaming pe console au fost legate de trei titluri, Tekken, Street Fighter și Mortal Kombat. Acestea au fost și unele dintre cele mai profitabile francize pentru dezvoltatori. Dacă aveați nevoie de un argument în plus că aceasta este realitatea, este suficient vă uitați la ceas și să luați în calcul faptul că un nou Mortal Kombat a fost lansat anul acest, un nou Street Fighter are o dată de lansare pentru 2016, iar la următorul Tekken se lucrează intens de câțiva ani.

Chiar dacă Street Fighter V v-a fi lansat oficial anul viitor doar pentru PlayStation 4 și PC, până la această oră nu aveam foarte multe detalii legate de modul în care titlul va putea fi jucat pe sisteme cu Windows. Pe PS 4, am văzut deja câteva trailere care ne-au ajutat să ne formăm o opinie clară legată de experiența la care ne vom putea aștepta. Experiența de care vor avea parte posesorii de PC-uri cu configurații hardware de top se află însă în altă ligă și exact acest aspect este lămurit de clipul de gameplay de mai sus.

Acest clip a fost realizat folosind o versiune beta de Street Fighter V de cei de la PC Master Race, care au pus toate setările grafice in-game pe maxim și au făcut câteva lupte. Vizual, rezultatul este spectaculos și cu mult peste ceea ce puteam vedea în Street Fighter IV pe PC. Pe de altă parte, merită se rețineți că o versiune beta nu este neapărat identică cu ceea ce vom putea vedea în versiunea finală a jocului. Există câteva șanse ca lucrurile să se schimbe într-un mod discret sau mai radical până la lansarea oficială.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele