Primul trailer la filmul Angry Birds îţi aduce aminte de ce iubeai jocul

Poate v-aţi imaginat de multe ori cum ar arăta un lung metraj de animaţie cu Angry Birds, iar acum puteţi afla răspnsul prin primul trailer.

Credeaţi că exista vreun domeniu în lumea aceasta în care Rovio să nu exploateze franciza Angry Birds? V-aţi înşelat amarnic. După jocuri video, jucării de pluş şi un serial de animaţie, aceeaşi companie finanţează parţial iminentul lung metraj de animaţie The Angry Birds Movie. Acesta va intra în istorie, dacă va fi încununat de succes, ca fiind picătura care a reuşit să readucă compania pe linia de plutire.

Acest anunţ vine după mai multe rezultate financiare dezastruoase pentru compania finlandeză. Doar anul trecut s-a confirmat că vor face restructurări în urma cărora peste 16% dintre angajaţi au rămas fără loc de muncă. Până la finele acestui an, sunt şanse majore pentru încă un val de concedieri menit să mişcoreze forţa de muncă. De asemenea, Rovio speră să aducă filmul detaliat mai sus în cinematografie pentru un profit semnificativ. Până atunci însă, alţi 30% dintre angajaţii Rovio vor fi concediaţi. Aceste veşti dramatice vin după o scădere totală a profitului de 73% faţă de anii trecuţi, în timp vânzările de jucării Angry Birds au scăzut de la an la an cu 41%.

După lansarea încununată de succes a jocului Angry Birds 2, foarte mulţi au devenit mai optimişti vizavi de profitabilitatea companiei. Din păcate, din cauza modelului free to play şi a faptului că mai sunt multe luni până la primăvara viitoare, când Angry Birds The Movie va ajunge în cinematografe, prea puţini ştiu ce va urma pentru aceast gigant care a scris o pagină importantă din istoria jocurilor pentru mobile.

Revenind însă la filmul ce va fi foarte îndrăgit deopotrivă de cei mici şi cei mari, acesta din urmă îi va avea în rolurile principale pe Peter Dinklage, Bill Hader, Josh Gad şi Maya Rudolph.

Alexandru Puiu
11:00 24.09.2015
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video