Nu vei vedea niciodată o mașină autonomă de la Jaguar
Jaguar face parte din segmentul premium al industriei auto. Toți rivali săi dezvoltă tehnologii care permit mașinilor mersul autonom. Wolfgang Epple, directorul de cercetare și dezvoltare Jaguar Land Rover ne explică motivul simplu pentru care compania britanică nu vede lucrurile ca rivalii săi.
Epple începe argumentarea sa cu faptul că Jaguar nu își vede clienții ca pe o simplă comoditate care trebuie mutată dintr-un loc în altul, așa că nu își dorește să piardă timpul cu producerea unui robot care să facă exact asta. Termenul de robot este perfect în contextul de față pentru că dacă tu doar urci într-o carcasă de fier și ea te duce singură din punctul A în punctul B, numai mașină nu se poate numi.
Un alt punct de vedere prin care ne face să privim lucrurile domnul Epple, este acela că șoferi vor să experimenteze senzația condusului și toate plăcerile care o însoțesc. Trebuie să recunosc că sunt cu adevărat impresionat având în vedere că nu am auzit asemenea lucruri de la nici un alt producător auto. A început o cursă nebună a tehnologiei în industria auto, nimeni nu vrea să se oprească pentru că ar putea pierde teren în fața competitorilor, dar pe parcurs absolut toți au pierdut cel mai important aspect din vederea de ansamblu: șoferul, și faptul că acest titlu îl primește pentru că…șofează.
Nu sunt împotriva tehnologizării puternice, atâta timp cât aduce beneficii șoferului și pasagerilor, dar să excluzi personajul cheie din această ecuația îmi sună a sfârșit de eră. Dacă ar fi să ne luăm după CEO-ul Tesla, Elon Musk, aceasta afirmă că în 20 de ani va fi chiar interzis ca oamenii să iși conducă mașina. Dacă asta e viitorul industriei auto, eu nu vreau să fac parte din el. Noroc că Wolfgang Epple are un răspuns și pentru domnul Musk, care ne poate liniștii deocamdată. Nu crede că o asemenea lege va fi aplicată atâta timp cât creatorii legilor sunt în continuare oameni. Dar cine știe ce ne pot rezerva următorii 20 de ani.