10 iun. 2015 | 11:30

Noul Xbox One a fost anunţat oficial

ACTUALITATE
Noul Xbox One a fost anunţat oficial

Speculaţiile din ultimele săptămâni s-au adeverit, iar cei de la Microsoft au anunţat dedicată celor care vor mai mult spaţiu.

S-ar putea să fi trecut deja o lună de când am auzit prima oară de un Xbox One cu capacitate de un TB. La momentul respectiv era doar un zvon, dar acum îl putem achiziţiona.

Oficialii Microsoft au anunţat cu doar câteva zile înainte de E3 2015 un nou Xbox One. Estetic, noua consolă va fi identică cu vechiul model.

Singurele diferenţe vor consta în spaţiul de stocare dublat şi într-un controller modernizat. Mulţi au fost convinşi că nu v-a ieşi un nou controller de Xbox din Redmond şi parţial au avut dreptate.

Noul gamepad nu este vizibil diferit de cel pe care îl aveţi deja, dacă sunteţi posesori de Xbox One. Singura particularitatea pe care merită să o aveţi în vedere ţine de mufa stereo de 3,5 milimetri aflată la baza controller-ului.

Aceasta din urmă vă va permite să folosiţi cele mai bune căşti ale voastre la sesiuni extinse de gaming, nemaifiind limitaţi la perechile realizate de Microsoft.

Propagarea consolei va începe pe 16 iunie în SUA la un preţ de 400 de dolari, acelaşi cu al vechii console Xbox One.

Din acest motiv, varianta cu hard disk de 500GB va beneficia de o reducere permanentă de preţ, până la 350 de dolari.

Dacă vă veţi număra printre primii care achiziţionează varianta de Xbox One ilustrată în imaginea de mai sus, după cum se vede în colţul din dreapta jos, veţi primi gratuit Halo The Master Chef Collection.

Merită reţinut că au existat zvonuri şi despre un PlayStation 4 cu hard disk de 1TB, dar acela va fi lansat la E3.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele