22 sept. 2015 | 10:18

Nici măcar iPhone 6S Plus nu are o baterie mai mare

ACTUALITATE
Nici măcar iPhone 6S Plus nu are o baterie mai mare

Dacă speraţi că achiziţia unui iPhone 6S Plus se va reflecta în posesia unui terminal cu o baterie mai mare decât a modelului lansat acum un an, v-aţi înşelat.

Aproape de fiecare dată când vorbim de un update incremental adus unui smartphone sau unei tablete, acest concept implică îmbunătăţiri majore pe mai multe fronturi. Mai mult decât atât, niciodată nu implică minusuri. Excepţia de la regulă vine sub forma noilor telefoane de vârf lansate în urmă cu aproximativ o săptămână de către Apple. Spre surprinderea tuturor, acestea nu doar că sunt mai groase şi mai grele decât modelele lansate în 2014, dar se pare că au şi baterii mai mici.

Iniţial, chiar cei de la Apple au confirmat din greşeală, într-un clip de prezentare pentru iPhone 6S, că respectivul aparat ascunde în carcasă un acumulator de capacitate mai mică decât cel folosit în iPhone 6. Acum, un nou raport din China, preluat de 9to5Mac confirmă că aceeaşi reţetă dezamăgitoare a fost aplicată şi în cazul iPhone 6S Plus. Mai precis, în timp ce iPhone 6 Plus se mândrea anul trecut cu o baterie de 2915 mAh, noul iPhone 6S Plus coboară acest prag cu aproximativ 5 procente, până la 2750 mAh.

Ca în cazul multor altor alegeri când vine vorba de gadgeturile Apple, nimeni nu înţelege care este motivaţia din spatele unui astfel de gest. La capitolul specificaţii, gigantul din Cupertino a menţionat că autonomia pentru iPhone 6S Plus este identică cu cea a phabletului de acum un an. Aceasta particularitate se datorează probabil faptului că noul procesor Apple A9 este mai eficient energetic, iar iOS 9 oferă aproximativ o oră în plus de autonomie tuturor posesorilor de iDevice-uri.

Per ansamblu, situaţia este destul de ciudată şi deranjantă. În definitiv, bateria este cea mai mare problemă de care suferă un telefon actual, iar producătorii nu ar trebui să vină pe piaţă cu modele dotate cu baterii mai mici.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele