Generația cu „sânge albastru“: Ce am aflat când am renunțat la Facebook

Mi-am dezactivat contul de Facebook în urmă cu două săptămâni. Am fost 14 zile din noul an „orb“ ca să văd ce înseamnă să nu exiști, dacă nu ești pe Facebook. N-am existat, dar mi-am confirmat câteva lucruri esențiale despre oameni și Internet.

Nu fumez, dar înțeleg fumatul social, când preferi să fumezi doar ca să stai cu oamenii în pauză și să bârfești. Cam așa e Facebook, poți trăi bine fără această rețea socială, dar pur și simplu ți-e poftă de o bârfă, o validare virtuală din partea cuiva și de o întărire a cultului personalității tale. Orice rețea socială nu este nici despre socializare, nici despre prietenii tăi cu care ești într-o oarecare legătură, ci despre tine.

Pui o poză, spui ceva, iei un like, un share și ziua e mai bună. Însă atunci când nu ești, nici celorlalți nu le pasă că nu ești. Trebuie să fii doar ca să vezi că ei sunt și să vezi ca se ocupă cu ceva, există și produc ceva. Când dezactivezi contul de Facebook, e ca și cum stingi lumina. Un SMS, un apel sau un mail sunt ca lumânări aprinse în întuneric. Spre deosebire de alți oameni care amenință că ies de pe Facebook, eu n-am spus decât câtorva persoane. Două au ales să ia o pauză similară, să vadă cum e experimentul.

Înainte de a face asta, trebuie să știi că puțini dintre prietenii tăi vor realiza că ai dispărut. Ești neînsemnat pentru cei mai mulți oameni, iar lor oricum nu le pasă în mare parte din an ce faci. După ce ai ieșit, ești autist. Sunt oameni care nu folosesc WhatsApp, Hangouts sau forma aceasta învechită de comunicare (sic!) denumită SMS. În schimb, când folosești Facebook, sunt foarte puțini în afară și e relativ ușor să comunici cu ei. De asemenea, nu e niciun gest eroic că dispari de pe Facebook. Pe scurt, nu exiști decât cât timp ești creator de conținut către „friendzii“ tăi mulți și cu fiecare material publicat ești ca un punct pe radarul lor (asta dacă nu te-au băgat la unfollow și ești același nimeni).

Lucruri enervante pe Facebook

În cele două săptămâni de pauză am migrat către Google+, Instagram și Twitter. Niciuna n-a oferit pe deplin forma de comunicare sau căile de informare pe care le aveam pe Facebook. Pur și simplu sunt schilodite din fașă sau, mai bine spus, sunt nișate pe ceva ce nu m-ar interesa constant. Am creat chiar și un „viral“ pe G+, primind peste 20 de aprecieri la un link distribuit, dar n-am avut unde să mă laud. Pe Twitter am fost un autist care a urlat la pereți virtuali, citând mesajele altora.

Marea întrebare: Cum e fără, e bine?

Am spus mai sus că am informat câteva persoane cu privire la ieșirea de pe Facebook. Ambele au avut de împărtășit câteva gânduri din acest răstimp. Diana Seceleanu, redactor sportiv la „Adevărul“, a detaliat aici cum au fost cele două săptămâni. „În două săptămâni s-au întâmplat destule fără mine pe Facebook: un meteor a creat agitaţie prin faptul că a luminat cerul în plină noapte, mulţi oameni au început să susţină că «sunt Charlie», s-a dezbătut (şi se va mai dezbate mult timp) hidoşenia unei noi embleme a Stelei (…). Mama a împlinit 46 de ani, am ieşit cu fetele, o prietenă a fost cerută în căsătorie (a treia în ultimele şase luni), am aflat că sunt invizibilă pentru bănci (firma pentru care lucrez e în insolvenţă), mi-am pus la punct o vizită în Italia (…)“, scrie Diana.

„Eram curioasă dacă rezist și, mai ales, cu cine voi ține legătura în această perioadă. Am anunțat câteva persoane apropiate, am șters aplicația de pe telefon și am dezactivat contul de Facebook. Practic, nu mai existam“, spune Alexandra Burdulea. Să ștergi aplicația e ușor, dar Facebook nu mai este doar un site. Este aplicația principală, mai e Messenger, mai sunt alte două de navigat, pentru iPhone (n.r. – Paper) și pentru Android (n.r. – Home), și mai e Pages pentru pagini.

facebook paper

Facebook Paper îți oferă alt mod de a naviga pe rețeaua socială, dar aplicația e doar pentru iPhone. Pentru Android există Home.

„Primele zile au fost interesante, de fiecare dată când intram în browser tastam litera «f», alegând prima opțiune: facebook.com. Dimineața eram obișnuită să pierd cel puțin 10 minute pentru a afla noutățile de peste noapte, dar acum mă rezumam la citirea știrilor căutându-le pe site-uri și prin intermediul Twitter“, completează Alexandra. Numai că Twitter e la fel de plin de viață ca un cimitir în care se regăsesc trei gropari, un clopotar, două florărese și un cerșetor. Este util dacă vrei să fii la curent cu ceea ce se întâmplă în afara țării.

O singură persoană m-a întrebat dacă am șters-o din lista de prieteni, implicit blocându-i accesul la profilul meu. Nu era cazul, pur și simplu nu-mi putea trimite mesaje și nu mă putea căuta. Partea bună e că avea să-mi dea bani și a recurs la un SMS. Facebook a primat în dauna SMS-ului sau sunatului, ceea ce e interesant. În egală măsură este interesantă curiozitatea oamenilor de a afla cum e. E bine?

„În primele zile am primit întrebări precum «de ce mi-ai dat block?», «ce a pățit Facebook-ul tău?» sau «cine te-a supărat?», iar după explicațiile de rigoare mai rămânea una singură: «cum poți rezista fără Facebook?». Nu am avut un răspuns la această întrebare“, spune Alexandra. „Am avut un moment în care am regretat dezactivarea contului, când am cumpărat biletul pentru Untold Festival (n.r. – pentru a-l prezenta prietenilor de pe Facebook). Experiența s-a repetat la un alt bilet, însă Instagram a fost la datorie“, completează aceasta.

Bad luck | Bucharest, 01’15 ® tags #vscocam #bucharest #romania #cat

A photo posted by Răzvan Băltărețu (@razvanbaltaretu) on

Generația calmată cu pilula albastră

Eu am două profiluri de Facebook. Unul e de troll al oamenilor necunoscuți pe care îi am în listă și l-am creat în liceu, iar al doilea este cel oficial pe care am grijă ce apare, prin care nu trollez prea mult și întrețin legătura cu oamenii. Au fost dezactivate ambele, dar de-a lungul existenței primului am derulat mai multe experimente: glume macabre, meme-uri cu personaje din România, poze retușate și trolling de zi cu zi.

Astfel, în cele două săptămâni de pauză am identificat rolul acesta de calmant al Facebook. Mi-aș fi permis acolo câteva remarci cu privire la atacul asupra caricaturiștilor „Charlie Hebdo“, spre exemplu. M-aș fi lăudat cu ceva, aș fi primit câteva like-uri și cumva aș fi fost împlinit spiritual. Facebook nu e chiar un drog, cum l-ar considera mulți oameni, ci un televizor al utilizatorilor pe care aceșția îl deschid, îi urmăresc conținutul și intervin pentru bunăstarea, nervii sau epatarea lor.

retele sociale

„Se poate trăi fără Facebook, însă trăim într-o perioadă în care viața noastră se rezumă la fotografii, check-in-uri și activitate în social media. Suntem mereu curioși de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, Facebook fiind principalul portal de informare al publicului său sau, cel puțin, al generației mele“, conchide ea. Ea are 25 de ani și este un anumit procent din acea generație Facebook despre care se tot spune că „l-a pus“ președinte pe Klaus Iohannis.

Generația aceasta cu „sânge albastru“ n-are însă dependență de Facebook, ci are de uneltele acestei rețele. Se spune că dacă îi dai unui om pește, îl hrănești o zi. Dacă îl înveți să pescuiască, se va hrăni o viață. Totusi, degeaba ai iaz imens și undiță bună pe Google+ sau Twitter, când pe Facebook pescuiești la năvod și peștele e mai bun. Vor fi însă mereu acei câțiva cărora nu le place peștele și nici nu le pasă cum se prinde mai ușor.

FOTO featured image Marsel van Oosten/500px

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail