Folosește-ti smartphone-ul ca gamepad în jocuri online pe AirConsole
Dacă v-ați imaginat vreodată că ați putea să vă folosiți telefonul ca și gamepad pentru jocuri pe PC, cei de la AirConsole v-au transformat visul în realitate.
Nu trebuie să vă fi jucat vreodată pe o consolă pentru a reliza că există foarte multe jocuri care se controlează mult mai bine folosind un gamepad, decât un mouse și o tastatură. Cel mai bun exemplu constă în titluri precum Mortal Kombat sau FIFA. Pornind de la această premisă, o echipă de dezvoltatori au lansat AirConsole.
AirConsole este o nouă platformă de jocuri online disponibilă la adresa www.airconsole.com. La prima vedere, aceasta nu este foarte diferită de multe alte website-uri cu jocuri gratuite, dar dacă aveți un smartphone în apropiere s-ar putea să fiți impresionați. Ideea de la baza noii platforme constă în utilizarea telefonului ca și controller pentru jocurile disponibile. Este suficient să intrați atât de pe PC sau Mac, cât și de pe smartphone pe adresa de mai sus. Introduceți același cod pe ambele dispozitive pentru a le împerechea și sunteți gata de acțiune.
Experiența de gaming, în majoritatea cazurilor, s-ar putea să fie una mult mai plăcută decât dacă v-ați utiliza mouse-ul și tastatura sau trackpad-ul de la laptop. Mai ales că în acest mod puteți sta la distanță mai mare de ecran, dacă aveți sistemul conectat la televizor.
Fiind un serviciu lansat recent, lista jocurilor disponibile pe platformă nu este una foarte stufoasă. Din fericire, pentru a remedia cât mai rapid problema, dezvoltatorii din spate au organizat o competiție ce speră să motiveze alți dezvoltatori să-și porteze creațiile online.
Printre titlurile disponibile la această pe AirConsole se numără TicTac Boom, Hit Parade sau PolyRacer. Pentru un plus de divertisment, merită să rețineți că vă puteți juca și câte doi într-o sesiune de multiplayer local, dacă vreți să intrați într-o competiție cu prietenii veniți în vizită.