11 sept. 2015 | 17:47

De ce utilizarea telefonului înainte de culcare îți poate afecta somnul și sănătatea

ȘTIINȚĂ
De ce utilizarea telefonului înainte de culcare îți poate afecta somnul și sănătatea

Te pui în pat, te convingi că o să te culci, și totuși iei telefonul în mână să mai verifici ultimele noutăți de pe Facebook, să mai arunci cu câteva „inimioare” pe Instagram și poate să mai răspunzi la câteva mesaje pe Whatsapp. Toți facem asta, de cele mai multe ori în mod involuntar.

Deși pare un obicei nevinovat, care nu ne poate face rău, utilizarea telefonului, tabletei sau oricărui dispozitiv electronic înainte de culcare, în mod regulat, poate avea un efect nociv asupra sănătății noastre. Un nou studiu realizat de GigaOm demonstrează că lumina albastră emenată de ecranul telefonului ne poate afecta somnul și chiar sănătatea.

Nu este o noutate faptul că lumina albastră, adică lumina artificială generată de ecranele electronicelor, afectează modul în care corpul nostru produce melatonina. Acest hormon are un rol important în reglarea „ceasului biologic” al fiecărei persoane. Glanda pineală este extrem de sensibilă la lumină, iar câteva cercetări recente au arătat că aceasta secretă cantitatea necesară de melatonină doar în condiții de beznă totală.

Cu doar câteva luni în urmă, American Chemical Society a publicat un videoclip care prezenta cum expunerea la lumina albastră păcălește corpul făcându-l să creadă că este dimineață, iar asta ne afectează ritmul cardiac și ne face să adormim mult mai greu.

În plus, melatonina face mai mult decât să ne ajute să adormim. Aceasta încetinește progresul celulelor canceroase și dezvoltarea altor boli. Studiul aprofundează motivele pentru care utilizarea dispozitivelor înainte de somn este nocivă pentru sănătatea noastră. Iată aici câteva dintre motivele principale.

Expunerea la lumina albastră înainte de somn îți poate deteriora ochii. Mai mulți opticieni au declarat că au observat niveluri mai ridicate de stres pe retinele tinerilor, iar asta ar putea conduce la tulburări precum distrugerea vederii centrale. În astfel de cazuri extreme, poate duce chiar la orbire. De asemenea, expunerea la lumina albastră mai poate provoca toxicitate retiniană.

Lipsa melatoninei ne-ar putea face mai vulnerabili în fața bolilor. Conform medicilor, nivelul scăzut al acestui hormon poate conduce la dezvoltarea mai multor tipuri de cancer, precum cel de sân, ovarian, sau de prostată.

Ne poate afecta starea de spirit. Expunerea la lumina albastră s-ar părea să aibă un impact notabil asupra stării de spirit a unei persoane. În plus, un studiu făcut pe șoareci a arătat faptul că nivelul scăzut de melatonină poate facilita apariția unei stări de depresie.

De ce lipsa unei cantități normale de melatonină are efecte atât de severe? Acest hormon influențează ritmul cardiac, și astfel ne face să adormim, iar schimbările survenite asupra acelui ritm au efect asupra corpului. Ritmul cardiac este un ceas biologic care stabilește când ești somnoros, sau când ești treaz pe durata zilei.

În 2012, Facultatea de Medicină din cadrul Universității Harvard a condus un experiment în care zece participanți au lucrat pe timpul nopții, fapt ce le-a afectat ritmul cardiac. În acel timp, nivelul zahărului din sânge a crescut, aducându-i într-un stadiu pre-diabetic. De asemenea, nivelul leptinei, hormonul care reglează metabolismul și are un impact major asupra greutății corpului, a avut de suferit.

Așadar, asta înseamnă că nu mai avem voie să ne uităm la televizor, sau butonăm telefoanele înainte de somn? Așa s-ar părea, dacă ar fi să ne luăm după experții americani. Aceștia sugerează că ar trebui să evităm moțăitul în fața televizorului. Totuși, potrivit celor de la Business Insider, un doctor de renume din Statele Unite, Michael Breus, denumit și „Doctorul Somnului” ne liniștește, spunându-ne că ar trebui să fim expuși la o cantitate mare de lumină albastră, care să fie foarte aproape de noi, ca efectele sale să fie dăunătoare.