Cum îți sincronizezi toate datele între browsere și sisteme diferite

Cum îți sincronizezi toate datele între browsere și sisteme diferite

Pentru că este foarte probabil să folosiți mai multe browsere, din diverse motive, e important să știți că vă puteți sincroniza toate datele salvate între ele, indiferent de platformă.

Indiferent dacă folosiți două computere, o tabletă, două smartphone-uri și alte câteva gadgeturi, printre multe alte activități, acestea sunt dispozitive pentru navigat pe internet. Fiecare vine cu browserul său nativ, multe dintre ele suportă instalarea de browsere terțe, dar cel mai important este să vă ofere acces rapid la informațiile de care aveți nevoie. Printre altele, asta înseamnă sincronizarea bookmark-urilor, eventual a parolelor introduse pe diverse site-uri și, nu în ultimul rând, a paginilor deschise la un moment dat. Premisa este cât se poate de simplă. Din păcate, nu este cel mai ușor de implementat.

Pentru că m-am lovit de multe ori de această problemă și nu am să accesez un ,,semn de carte”, fără să mai trec prin trei sau patru căutări pe Google, doar pentru că foloseam alt aparat decât ultima dată, am creat acest tutorial. În plus, mi-aș fi dorit să nu investesc bani într-un program sau serviciu online dedicat pentru această activitate și nici să găsesc o soluție care implică mentenanță constantă. Orice proces de sincronizare ar trebui să se desfășoare în fundal fără intervenția utilizatorului, particularitate care se aplică și în acest caz particular.

Sincronizare date și platformeSincronizare file deschise browsere

Folosește Xmarks pentru sincronizarea datelor între browsere

După mai multe tentative nereușite pentru a obține ceea ce vroiam, am găsit un serviciu online gratuit care îmi satisface toate pretențiile. Acesta poartă numele Xmarks și, pe lângă un portal online, se reflectă într-o serie de extensii pentru cele mai populare browsere, altfel nu are rost. În definitiv, pentru ca pocesul de sincronizare să funcționeze facil, Xmarks trebuie să se ancoreze în browserul vostru favorit, iar acest proces nu este posibil decât dacă funcționează ca extensie.

Spune-mi ce browser folosești, ca să-ți spun ce versiune a extensiei îți trebuie ca să începi. Punctul de start este adresa web Xmarks.com. Deși multe dintre extensiile Xmarks pot fi găsite în magazinele virtuale ale diverselor browsere, cea mai recentă versiune poate fi descărcată direct de pe website-ul dezvoltatorului. De aici puteți descărca varianta pentru Internet Explorer, de aici pe cea pentru Google Chrome, aici pe cea pentru Firefox, iar ultima, de aici, este cea pentru Safari. În fiecare caz, instalarea se petrece cât se poate de simplu. Trebuie doar să vă dați acordul pentru a confirma că știți ce se instalează. Apropo, Microsoft Edge nu suportă extensii, motiv pentru care, acest tutorial nu se aplică în cazul browserului incorporat de Microsoft în Windows 10.

Sincronizare date și platformesincronizare istoric navigator

Sincronizarea datelor între browsere – configurarea inițială

Indiferent pe ce browser ați instalat prima oară extensia celor de la Xmarks, dacă nu v-a porni automat un proces de configurare, o veți găsi ca o icoană în bara de adresă a browserului vostru favorit sau în dreapta sus lângă ceas dacă folosiți Safari. Printr-un click pe ea, veți iniția un proces de configurare care, înainte de orice, necesită crearea unui cont gratuit. Acesta necesită o adresă de email și o parolă pe care veți fi nevoiți să o introduceți de două ori. Pentru că s-ar putea să vă recunoască țara în care vă aflați, întreaga interfață Xmarks, după cum se poate observa în captura de mai sus, poate fi în limba română. Apăsați pe continuă și, eventual, bifați sincronizarea istoricului de navigare între browsere sau a tab-urilor deschise. După câteva secunde, toate bookmark-urile voastre vor fi în cloud, Xmarks fiind un serviciu online.

Pentru a vedea că funcționează cum trebuie, rulați alt browser și repetați procesul de configurare, cu mențiunea că veți începe prin autentificarea cu numele de utilizator și parola create anterior. La prima apăsare pe continuă, veți fi întrebați în ce sens vreți să se desfășoare procesul de sincronizare a datelor. Deși am optat pentru varianta implicită, care implică combinarea bookmark-urilor de pe browserul actual cu cele din browserul sincronizat anterior, mai aveți și alte opțiuni. Puteți, de exemplu, să suprascrieți un set de bookmark-uri cu altul. Repetați procedura pentru fiecare browser în parte, dintre cele patru suportate.

Un plus de confort psihologic vine din faptul că toate semnele voastre de carte nu sunt doar sincronizate între browsere, ci sunt și salvate online. Este suficient să intrați pe xmarks.com și să vă autentificați în colțul din dreapta sus, printr-un click pe login. La secțiunea My bookmarks, imediat veți avea în fața ochilor o listă cu toate bookmark-urile create de voi pe toate browserele configurate să funcționeze cu Xmarks. De acolo, le puteți șterge, modifica, partaja sau puteți adăuga altele noi. Orice modificare făcută aici se va propaga în toate browserele voastre.

Sincronizare date și platformeChrome Bookmarks xmarks browsere

Ce facem cu browserele pe mobile?

În teorie, Xmarks funcționează și pe mobil, dar vă costă 12 dolari pe an, indiferent dacă îl veți folosi pe BlackBerry, Windows Phone, Android, iOS sau orice altceva. Există însă și în acest caz o soluție gratuită pe care o puteți lua în calcul. Încercați să folosiți același browser pe smartphone sau tabletă ca pe PC sau Mac, indiferent dacă este vorba de Safari, Chrome sau Firefox.

Safari își trage bookmark-urile din iCloud și atâta timp cât veți folosi un terminal pe care v-ați autentificat cu același nume de utilizator și parolă Apple, semnele de carte vor fi acolo. Chrome vă folosește contul Google pentru a vă oferi un serviciu de sincronizare similar, indiferent de platformă. Același principiu este valabil și la Firefox, pe PC, Mac, Android sau iOS, doar că trebuie să vă creați un cont separat intitulat Firefox Sync. Acesta este gratuit și implică doar parcurgerea câtorva pași. După ce i-ați urmat, lucrurile vor merge lin.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI